it's past, like it never happened. the past is a remembrance of a dream, a dream of the human mind. past never happened, but only in our minds...
future is a kind of a past, but in front of us.

R.K.


We and They
"A Friend of the Family"
From "Debits and Credits"(1919-1923)
Father and Mother, and Me,
Sister and Auntie say
All the people like us are We,
And every one else is They.
And They live over the sea,
While We live over the way,
But-would you believe it? --They look upon We
As only a sort of They!

We eat pork and beef
With cow-horn-handled knives.
They who gobble Their rice off a leaf,
Are horrified out of Their lives;
While they who live up a tree,
And feast on grubs and clay,
(Isn't it scandalous? ) look upon We
As a simply disgusting They!

We shoot birds with a gun.
They stick lions with spears.
Their full-dress is un-.
We dress up to Our ears.
They like Their friends for tea.
We like Our friends to stay;
And, after all that, They look upon We
As an utterly ignorant They!

We eat kitcheny food.
We have doors that latch.
They drink milk or blood,
Under an open thatch.
We have Doctors to fee.
They have Wizards to pay.
And (impudent heathen!) They look upon We
As a quite impossible They!

All good people agree,
And all good people say,
All nice people, like Us, are We
And every one else is They:
But if you cross over the sea,
Instead of over the way,
You may end by (think of it!) looking on We
As only a sort of They!

R.K.

I keep six honest serving-men
(They taught me all I knew);Their names are What and Why and When
And How and Where and Who.
I send them over land and sea,
I send them east and west;
But after they have worked for me,
I give them all a rest.

I let them rest from nine till five,
For I am busy then,
As well as breakfast, lunch, and tea,
For they are hungry men.
But different folk have different views.
I know a person small-
She keeps ten million serving-men,
Who get no rest at all!

She sends'em abroad on her own affairs,
From the second she opens her eyes-
One million Hows, two million Wheres,
And seven million Whys!

IF you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: 'Hold on!'
If you can talk with crowds and keep your virtue,
' Or walk with Kings - nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

plimbandu-ma intr-o seara pe strazile vesnic reci, mi-am dat seama ca niciodata lumea nu o sa fie cum o vad eu.
ascult o melodie care imi aminteste de o seara de iarna ce mirosea a primavara. demult, un aer caldut se amesteca cu cel rece al iernii. parca mirosea a ozon, parca mirosea ca aerul ce-ti intra in plamani atunci cand iti largesti narile peste masura.
in toate iernile si in toate verile amintirilor mele, nu ma pot vedea decat pe mine. eu si marea. eu si zapada. e ca in fotografiile taiate dupa contur, de cei ce nu au dorit sa apara. nu e trist, dar uneori propria lume nu o poti imparti cu nimeni, decat cu tine insuti.
e greu, dar apoi te obisnuiesti si totul devine usor..

si mai asterni un cuvant pe hartie, apoi il transcrii digital. si uite asa cuvant peste cuvant, te cladesti.

Nu poti fi niciodata prea sarac sau prea bogat. Sa fii prea sarac inseamna sa nu ai dreptul sa te nasti, sa fii prea bogat inseamna sa ai totul. In ambele cazuri, nu-ti poti da seama de starea ta, si-n ambele cazuri n-ai de fapt absolut nimic.

astept sa ninga. la norocul meu, e posibil sa astept zile sau poate luni intregi.
Craciunul vine cu siguranta. e de ajuns sa te uiti in calendar si-l vei gasi acolo marcat cu rosu.
nici gandurile mele nu vin, inca. asteapta sa adorm pentru a se napusti ca nebunele asupra mea.
m-am saturat sa vorbesc singura. se pare ca toti si-au acoperit ochii si urechile.
inauntru este cald.

sunt plictisita.
nu mai cred in dragoste. it's a totally waste of time and energy, as I always like to say.
cu totii stim ca exista, dar nimeni nu a vazut-o pana acum...
notiuni, ipoteze, teoreme..

am impodobit bradul. este perfect; de-abia dupa 20 de ani, dar si-a pastrat farmecul copilariei.
si dintr-odata mi-e bine, ma scutur de visul urat al prezentului.
cerul nu mai stie sa ninga, dar bradul micut stie cuvintele noii vieti.
dependenta, nevoia, lacrimile, durerea, frigul, singuratatea, vreau sa fie doar cuvintele dintr-o alta limba. o noua viata, un nou principiu adresat ei. libertate..

"Richness lies in excellence, not in abundance."

"All my life I have sought the simplicity of a single line."

Note

Dana zice sa notam pe foaie.
Ce sa notam? intreaba "Moineau"
"Moineau" se uita la un fax misterios. Se intreaba ce e cu el.
Acu' se uita si Danab.
"Amu" zice "Moineau". Nia Florin cu ce sa va trec?
Suna Dadu. Era sa fac infarct!
"Moineau" opshpatru si cafia.
"Moineau" mananca pixuri si cartofi prajiti cu par!
Ai doua, trei...
"Cineva" (Alex) ii fura pixurile lui "Moineau".
"Moineau" ne ureaza pofta buna cand ne indreptam spre toaleta! :)))
Telefoanele sa sune!!!!
Cafelele si apele sa curga!!
Cadourile sa vina!!!

"Nu-i nou decat ce s-a uitat!"

"La multi oameni cuvantul precede gandirea. Ei stiu ca gandesc doar dupa ce s-au auzit vorbind."

"Cand ultimul copac va fi pierit, ultimul rau va fi fost otravit si ultimul peste - prins, ne vom da seama ca nu putem manca bani."

"Cel mai bun om de stiinta e cel deschis experientelor si care porneste de la o idee plina de imaginatie: orice e posibil."

"Pentru a izbuti lucruri marete, trebuie nu doar sa actionam, ci si sa visam"

"Nu merge acolo unde te duce cararea, mergi acolo unde nu exista carari si lasa tu insuti o urma a trecerii tale"

"Today is a gift, that's why they call it present...."

scena sunt eu.
sala este inima mea. este goala.
autorul este.....am uitat.
peste mine s-a asternut praf. scaunele sunt goale.
nu mai pot plange pentru ca nu mai sunt vie.
in curand echipa de demolare va veni sa curete locul.
o noua cladire se va ridica in locul meu.
sunt doar trista; am inghitit praf pentru a putea uita.
oamenii mi-au facut rau, dar nu-mi mai pot aduce aminte nimic.
nu-mi mai pasa de nimic, nici macar de craciunul ce curand va veni.
pe strazi caut moartea cu gandul.
va veni curand pentru mintea si inima-mi de-acum goale.
lacrimile sunt praf, sare...

cineva mi-a zis asta de curand. m-a durut. atunci ce pot fi? poate doar calitatea de om imi mai ramane.
nu stiu sa fiu femeie, dar sigur stiu sa fiu om.

sangele mamei ar fi trebuit sa ma inece, dar n-am avut noroc. ar fi trebuit sa mor acolo, inauntrul mamei, dar n-am avut noroc. daca stiam cum va fi lumea asta, daca stiam ca o sa mor inecata in propriile mele lacrimi, nu m-as fi nascut, si as fi murit chiar acolo, inauntrul mamei. daca stiam ca o sa iubesc fara speranta, as fi inghitit sangele rosu si gald, cu gust metalic al pantecelui. cineva m-a scos de acolo si zis: "Doamne ce frumoasa e! E o norocoasa".
acum nu mai pot face nimic. durerea lumii m-a ajuns. pe nedrept. acum trebuie sa gust namolul aruncat de altii in gura mea. ma ineaca, dar nu pot muri din cauza lui. n-am noroc

dezamagirea provocata de oameni este o povara mult prea grea pentru sufletu-mi ca un fulg de nea...
ma rog sa ninga mai curand..

These are the days of the open hand
They will not be the last
Look around now
These are the days of the beggars and the choosers
This is the year of the hungry man
Whose place is in the past
Hand in hand with ignorance
And legitimate excuses
The rich declare themselves poor
And most of us are not sure
If we have too much
But we'll take our chances
Because god's stopped keeping score
I guess somewhere along the way
He must have let us alt out to play
urned his back and all god's children
Crept out the back door
And it's hard to love, there's so much to hate
Hanging on to hope
When there is no hope to speak of
And the wounded skies above say it's much too late
Well maybe we should all be praying for time
These are the days of the empty hand
Oh you hold on to what you can
And charity is a coat you wear twice a year
This is the year of the guilty man
Your television takes a stand
And you find that what was over there is over here
So you scream from behind your door
Say "what's mine is mine and not yours"
I may have too much but I'll take my chances
Because god stopped keeping score
And you cling to the things they sold you
Did you cover your eyes when they told you
That he can't come back
Beacuse he has no children to come back for
It's hard to love there's so much to hate
Hanging on to hope when there is no hope to speak of
And the wounded skies above say it's much too late
So maybe we should all be praying for time

"And it's hard to love
There's so much to hate..."

"Sa visam, asadar, la evanescenta si sa gustam frumusetea ascunsa in nimicnicia lucrurilor."

"Golul este atotputernic, pentru ca poate contine orice. Numai in gol miscarea este posibila."

Kobori-Enshu:

"Un palc de copaci, vara,
Marea, intrezarindu-se printre ei
Si luna palida, abia rasarita. "

"Fiecare noua ceasca de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile intre apa si foc, intruchipeaza o traditie unica, are o poveste de spus, care e numai si numai a ei, si e menita sa contina frumusetea pura."

hey mister, fetita aceea draguta si dulce a cam disparut din peisaj. daca o vei cauta, probabil ca o vei gasi moarta intr-un sant, desfigurata si plina de sange. sa stii numai ca eu am omorat-o. imi incurca grozav planurile, cu smiorcaielile ei zilnice, cu inima ei slaba si frica ei de lume. vesnic indragostita, vesnic iubind. bleah. prefer fetele triste ale oamenilor, decat inima ei incleiata cu dulceturi aromate. ma facea intotdeauna sa vomit, iar crizele ei frecvente imi cresteau tensiunea. imi inchipuiam ca am probleme cu inima, mai mai sa ma duc la doctor.
de ce sunt oamenii atat de tristi? era doar o intrebare, in lipsa de altceva, intr-un moment cand nu ma simteam in apele mele. mai bine ca am scapat de fatuca aia. frumoasa altfel si desteapta, si calda, si....ce-mi pasa mie. treaba e facuta. sa ziceti mersi ca am mai scapat lumea de un sentimentalist naiv, ce credea ca oamenii pot avea sentimente. as...nimic nu exista sub carcasele alea. goliciune. ii dezbraci si dai de o piele livida, iar sub asta un sistem bine gandit, care nu foloseste nimanui. cam asta ar fi ironia. totul este o masca invatata, strasnic lucrata. trec pe langa ceilalti ca prin branza, nu se uita dreapta stanga. Insa cand celalalt ori urmeaza sa putrezeasca demn la sub 3 metri, ori il mananca vreo boala oribila, isi scot hainele de doliu, si pune-te pe plans neica si pe jelit...si de-abia atunci se gandesc ei ca au cam pierdut vremea de pomana..dar cum vine vorba aia mortii cu mortii, vii cu vii. aia e.
ehhh. de-ati stii voi cat am tras cu fatuca asta. am incercat sa o invat cum trebuie sa procedeze. n-am reusit. incapatanata...aproape ca-mi pare rau de ea, dar nu mai am ce face acum.
dintre toti, de ea imi pare cel mai rau, si ca sa-mi demonstrez mie insami ca am apreciat-o cat de cat, am pastrat cate ceva de la ea. de obicei sterg tot. de data asta...am lasat ceva ascuns sub inima...

"Incercat-am sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara?Cine ar sti? Se pare insa ca lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinti au intrat ele in lume;dar fara ei nu stiam ca plang din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decat sa le reabiliteze"

Emil Cioran

"Adevar: Putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit.

"Defecte: Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil."

Emil Cioran

cred ca am asteptat prea mult.. sa se intample ceva...eu neavand nici o putere sa schimb...pana acum....cand ma gandesc ca....totul e simplu....nimeni n-ar inghiti atatea....sa fie oare prostia...e greu sa te transformi in ceva ce nu crezi ca....oricand poti cadea de la mare inaltime...si nici sa nu-ti dai seama cand e prea tarziu sa....fi singur caci e singura cale catre acel ceva...singur nu este atat de rau, poti respira aer real...cand va veni?...se va infuria cu singuranta....cunoasterea e limitata cand vine vorba de ceilalti....limitele nu sunt din guma....nu pot fi intinse la maxim....limitele pot fi garduri cu tepi ascutiti...sa simti e lucru mare....sa-ti pese ai nevoie de o vesnicie...sa inveti ca totul e simplu....ca mai sus...e greu sa te transformi si sa iesi fluture...cel mult sa traiesti o zi....cand toti inchid ochii si-si pierd mainile....degetele cad..palmele se sfarama ca painea uscata, lasata cu zilele pe un pervaz....pervazul uitarii....e o lupta oarba...si inima asta ce-o mai fi si in capul ei?...adica in capul pieptului...you...me...us...lasa atatia litri de sange sa treaca prin ea...si tu sa nu poti lasa capul in jos...cand vine vorba de mine....fals...apa se amesteca cu pamantul si din asta ies toti oamenii....singura diferenta e scoala absolvita....as stii sa ascult pentru ca asa imi dicteaza....sa fi singur nu-i asa de rau...sa daruiesti, sa stii sa daruiesti pentru ca la un moment dat ai stiut sa asculti...iubesti sa o asculti...pentru ca ea e totul pentru tine....asa ai decis intr-o zi...sa te sacrifici pentru...numai asa ii poti arata o alta lume....flori...cale....trandafiri...am tanjit destul dupa acea privire....o stii...e una anume...privirea care spune ca....ai nevoie sa uiti...pur si simplu n-am avut noroc la asta...sunt prea slaba si asta ma da inapoi....asta se vede...tineretea...sa fi crud, ca un fruct...dar cineva sa te culeaga...nu sa te lovesti de pamant...nu renunta la ce iubesti...asta am zis si eu mereu...dar n-am ajuns nicaieri cu atitudinea asta...sa stii sa fi copil cand trebuie....copilaria te scuteste de maturitate...atunci cand esti mare...dansul...muzica ce se aude in departare nu este a ta...apartine altei lumi...lumea lor...nu-ti fie frica...pune capul pe perne si asculta cum ninge....sa-ti amintesti cand te dadeai cu saniuta si zapada scartaia sub picioare...lumina strazii ii dadea o stralucire calda...brrrr...bradul mirosea puternic...stelutele colorate..dormeai chiar acolo sub lumina lor..era bine...acum cerul nu mai stie sa ninga...a uitat de vremurile cand era copil si ningea voiniceste...nu-ti prea pasa de ceilalti...doar de lumea ta...cand ai vrut sa-ti deschizi propria lume catre alti ochii...ai fost lovita....mi s-au terminat ideile...cred cu putere ca am asteptat prea mult...ca am inghitit prea mult pamant aruncat peste mine...de aceea iubesc marea cu atata pasiune....

vroiam sa ma apuc sa scriu. titlul l-am prins din zbor din trecerea cuiva.
apoi mi-am adus aminte ca suna din ce in ce mai rar. as vrea sa-si aduca aminte ca face mai multi bani decat mine si ca-si permite un telefon. sau sa-si aduca aminte ca exist pur si simplu.
sau mai stiu eu...m-am saturat sa vad femei fericite care chiar nu merita acest privilegiu. imi vine sa-mi scot mintile, sa torn spirt sau acetona pe ele, sa dispara toate gandurile astea legate de el sau de oameni, in general.
lehamitea se intinde ca o ciuma peste mine, dar stiu ca e singura cale catre liniste, asa ca o inghit fara pofta.
nu prea mai dau doi bani pe iubire. iubirea e un concept la fel de evaziv ca libertatea. nu prea exista si daca da e un BIG BULLSHIT. daca ar exista oameni cu siguranta ca ar exista si IUBIRE. din nefericire exista marketing si nepasare.
dar furia, ce ma fac cu furia? vreau sa scap si de ea, e inutila, imi consuma timp si nervi. in rest nu trezeste pe nimeni la realitate, poate doar pe mine. ma face sa ma simt ca un dependent de heroina / or .. inainte si dupa dezintoxicare.

nu suna pentru ca...
nu-i pasa pentru ca...
nu este atent pentru ca....
uita pentru ca....
imi chinui mintile cu viziuni prezente si viitoare, adorm greu si ma simt singura, intr-o lume cu neoameni.
sunt nebuna oare? de ce imi consum timpul si viata cu lucruri nefolositoare? (cum spunea Marin)

sunt in hibernare si ma voi trezi primavara viitoare cu forte proaspete. in somnul meu adanc, doar vanatorul ma poate omori, dar ii este mult prea greu sa inainteze prin zapada alba, ce-i ajunge pana la genunchi. mainile i-au inghetat pe arma, asa ca bate in retragere. ursoaica se intoarce pe partea cealalta, ca si cand ar visa pitici si casutele lor de jucarie si campii verzi cu cer senin si soare deasupra..
dar pentru acest somn linistit a alergat toate cele trei anotimpuri calde si s-a hranit, si a incercat sa imblanzeasca vanatorul. n-a avut curajul sa o omoare, avea ochii prea blanzi, blana prea matasoasa.

de ce ma gandesc la toate astea? n-am altceva mai bun de facut la aceasta ora tarzie?
am zis sa scriu toate bazaconiile de-mi umbla prin capul asta castaniu.
m-am plictisit sa-mi traiesc viata doar in mintea mea. poate ar fi trebuit sa-mi aleg totusi o cariera nu un om. dar n-am stiut ca va fi asa. de unde naiba era sa stiu ca trebuie sa fii neom ca sa castigi "iubirea"celorlalti, ca sa castigi o viata banala? si oare nu fac un pacat ca probez costumul de neom? si vietile alea stralucitoare unde naiba sunt tinute? e vreun magazin exclusivist unde se vand? chiar asa de scumpe sunt? si nu s-a gandit nimeni sa le bage la sale-uri, sa mai prinda si ceilalti cate ceva? imi vine sa si rad cand ma gandesc cat de toanta sunt

hm, fac un pacat ca ma plang mereu, mai bine as tacea si m-as gandi la cei ce sangereaza cu adevarat..dar dau prea mult din mine si mi-e frica sa nu bage cineva cutitul in mine, sa-mi faca inima praf. asa-i cu artistii astia, toata ziua se smiorcaie si-si plang de mila.
artistul asta vrea insa sa cucereasca lumea si sa o schimbe.

ma duc la culcare..

si acum copii in camerele voastre pana numar la trei.
1
2
3....

27 11 ""

"Sunt irascibil, plictisitor, intolerant si timid ca un copil. Sunt un badaran. Ceea ce stiu, am invatat, singur, rau, cate putin, fara nici o ordine; si e foarte putin. Sunt nestapanit, nehotarat, nestatornic, stupid de vanitos si de expansiv, ca toti oamenii slabi"

Lev Tolstoi

27 11 ""

"Cincisprezece ani am fost muncitor la I.C.A.B. Opt luni de zile am carat ciment si caramizi cu spinarea pe santierele comuniste. Un closet celebru din Bucuresti e facut de mine."

Vintila Corbul

de maine copiii vor trece in camera lor..

22 11

pe scena sunt doar patru personaje. actorii stau pe intuneric. afara ninge cu putere, cu fulgi mari si grei de apa. din cand in cand, se aude vantul cum se izbeste furios de cladirea teatrului, suierand a moarte. inauntru este frig. de fapt, actorii par ca sunt inghetati, deoarece nici unul nu se poate misca.
Viitorul, Trecutul, Prezentul si Timpul stau nemiscati pe scena. printr-o spartura a tavanului fulgii grasi intra si se aseaza pe orice le iese in cale. capetele celor patru personaje sunt albe si reci. teatrul nu mai are nici scaune pentru spectatori; de cand autorul piesei a murit, totul s-a naruit in jur. afara ninge necontenit de sute de ani, poate chiar de mii, nimeni nu a mai existat ca sa poata numara timpul, si totusi cineva o face constant in propria sa minte. manuscrisul piesei zace pe un scaun, undeva in culise. textul a disparut odata cu moartea autorului. ultima replica se presupune ca apartinea Timpului, deoarece trupul sau inghetat a pastrat fotografia miscarii vii si pentru ca textul ii atarna inca din coltul gurii. indescifrabil insa. toate celelalte personaje sunt pastrate cu barbia in piept si cu mainile incrucisate la piept.
teatrul a ramas fara cortina grea din catifea rosie, asa cum nici fosa nu mai are si nici strapontine, nici balcoane, nici sufleuri. doar scena, un scaun, patru personaje si un manuscris gol.
continua sa ninga a dezolare, din norii intepeniti in tavanul teatrului...

fara sfarsit.

don't undress my love
you might find a mannequin:
don't undress the mannequin
you might find
my love.

Charles Bukowski

she's young, she said,
but look at me,
I have pretty ankles,
and look at my wrists, I have pretty
wrist
so my god,
I thought it was all working,
and now it's her again,
every time she phones you go crazy,
you told me it was over
you told me it was finished,
listen, I've lived long enough to become a good woman,
why do you need a bad woman?
you need to be tortured, don't you?
you think life is rotten if somebody treats you
rotten it all fits,
doesn't it?
tell me, is that it? do you want to be treated like a piece of shit?
and my son, my son was going to meet you.
I told my son
and I dropped all my lovers.
I stood up in a cafe and screamed
I'M IN LOVE,
and now you've made a fool of me. . .I'm sorry, I said, I'm really sorry.
hold me, she said, will you please hold me?
I've never been in one of these things before, I said,
these triangles. . .she got up and lit a cigarette, she was trembling all over.
she paced up and down,
wild and crazy.
she had
a small body.
her arms were thin,
very thin and when
she screamed and started beating me I held her
wrists and then I got it through the eyes:
hatred,
centuries deep and true.
I was wrong and graceless and
sick.
all the things I had learned had been wasted.
there was no creature living as foul as I and all my poems were
false.

Charles Bukowski

225 days under grass
and you know more than I.
they have long taken your blood,
you are a dry stick in a basket.
is this how it works?
in this room
the hours of love still make shadows.

when you left
you took almost
everything.
I kneel in the nights before tigers
that will not let me be.

what you were will not happen again.
the tigers have found me
and I do not care.

Charles Bukowski

we had goldfish and they circled around and around
in the bowl on the table near the heavy drapes
covering the picture window and
my mother, always smiling, wanting us all
to be happy, told me, "be happy Henry!"and she was right: it's better to be happy if you
can
but my father continued to beat her and me several times a week while
raging inside his 6-foot-two frame because he couldn't
understand what was attacking him from within.
my mother, poor fish,
wanting to be happy, beaten two or three times a
week, telling me to be happy: "Henry, smile!
why don't you ever smile?" and then she would smile, to show me how, and it was the
saddest smile I ever saw

one day the goldfish died, all five of them,
they floated on the water, on their sides, their
eyes still open,
and when my father got home he threw them to the cat
there on the kitchen floor and we watched as my mother
smiled

Charles Bukowski

shot in the eye
shot in the brain
shot in the ass
shot like a flower
in the dance

Charles Bukowski

Sometimes the sky's too bright,
Or has too many clouds or birds,
And far away's too sharp a sun
To nourish thinking of him.
Why is my hand too blunt
To cut in front of me
My horrid images for me,
Of over-fruitful smiles,
The weightless touching of the lip
I wish to know I cannot lift, but can,
The creature with the angel's face
Who tells me hurt,
And sees my body go
Down into misery?
No stopping. Put the smile
Where tears have come to dry.
The angel's hurt is left;
His telling burns.

Sometimes a woman's heart has salt,
Or too much blood;
I tear her breast,
And see the blood is mine,
Flowing from her, but mine,
And then I think
Perhaps the sky's too bright;
And watch my hand,
But do not follow it,
And feel the pain it gives,
But do not ache.

Dylan Thomas

My tears are like the quiet drift
Of petals from some magic rose;
And all my grief flows from the rift
Of unremembered skies and snows.

I think, that if I touched the earth,
It would crumble;
It is so sad and beautiful,
So tremulously like a dream.

Dylan Thomas

18 11

I sure trust in all that sweet honey placed under those stinging bees...

nov new

Stiu povestea stranie a unui tip imbracat intr-un palton maro. Ca sa scap de orie indoiala legata de adevarul acestei povesti, mi-am redirectionat atentia catre sticla de whisky, ce troneaza simpatic si imbietor pe birou si-am revenit la gandurile legate de inceputul lumii, de cat de mult ma plictisesti in ultima vreme si de faptul ca nu m-am mai spalat de cateva zile.
O vreme am uitat de voi asa cum uiti ca ai lapte in frigider sau cum iti uiti copilul in parc pentru ca te doare cumplit in cur si oricum esti pierdut. (va si vad cum stati si asteptati cu balele la gura sa va spun povesti. Acum nu va pot oferi nici macar un servetel sa va stergeti gurile alea spurcate). Si astea toate pentru ca viata mea era foarte de cacat in acel moment, chiar aveam nevoie de o poveste de acest gen sa ma scoata din amorteala alcoolului. In sine, nu aveam nici un motiv bine intemeiat sa-mi zbor creierii, asa ca am ascultat povestea tipului.

Era un tip foarte interesant, omu' meu; nu cred ca se imbraca in altceva, cel putin eu nu il vazusem in alte ipostaze vestimentare. Infasurat strans in paltonul lui de rahat, chiar si la 40 de grade, batea strazile in lung si-n lat; din cand in cand, se mai oprea sa stea de vorba cu cate un gagiu. Nu puteam intelege ce tot facea, ce tot scotea din paltonul lui jerpelit, asa ca m-am apucat sa-l urmaresc. Si intr-o zi s-a intamplat. S-a prins ca merg dupa el, ca un caine loial ce sunt, s-a oprit si m-a apucat de incheietura mainii. "Trebuie sa vezi viata mea, ce fac eu. Stiu ca esti curios si asta e foarte bine. Exact ce imi trebuia in acest moment", si n-a mai scos niciodata un alt cuvant din gura lui maro asisderea ca paltonu'. Ok am zis si am continuat sa merg dupa el, de data asta legat de o poveste.

Intr-un fel, gandurile lui despre viata semanau cu ale mele, dar eu nu as fi facut niciodata asa ceva. Munca lui era infricosatoare, dar demna de respect. L-am "iubit" mult pentru asta si el o stia.

Din buzunarele paltonului sau urat ieseau capete de femei; cand blonde, cand brune, cand aramii (asa cum imi placeau mie, in vremurile cand puteam...); fostele lui femei, femei indragostite de el, dependente de fiinta lui stranie, femei carora el nu le-a putut oferi jucarii si flori, si totusi ele ramasesera alaturi de el, in buzunarele lui peticite, surprinzator de linistite si de impacate cu tot.
Iar el blestemat pe veci, de propria lui promisiune, sa le gaseasca un camin iubitor, cu flori si jucarii. A mers mult timp asa, insa el incepuse sa imbatraneasca, se scofalcise, ii cazuse mai tot parul si mergea foarte incet. Curios, incepuse sa uite lucruri. Nu era bine, iar eu nu-l puteam ajuta.
Si intr-o zi s-a intamplat. Femeile innebunisera, urlau disperate, plangeau si-si smulgeau parul, iar el nu le mai putea auzi, asurzise complet si uitase de toata viata. Atunci s-au amestecat intre ele, devenind o singura Femeie. Aceasta femeie noua, complexa si infometata l-a devorat intr-o clipa pe micul om imbatranit de dragoste. A scuipat in sila paltonu' maro inmuiat in balele ei acide si a privit in zare apusul incendiar.
A stat o vreme asa, apoi si-a indreptat privirea asupra mea, electrica, stupefiant de frumoasa si m-a pironit. Buzele i s-au inrosit, iar pieptul a inceput sa salte ritmat, puternic.. M-am speriat pentru ca nu stiam ce trebuie sa fac, ce sa va intampla, asa ca m-am intors rapid pe calcaie si am luat-o innebunit la fuga. N-am mai privit niciodata in urma, din ziua aceea.
Ti-am luat un buchet de maci si ti l-am lasat dimineata pe perna..

17 NOV

Musc din painea alba, usor dulce, lasata la birou inca de vineri. Nu s-a intarit. Musc si ma gandesc la fiecare firimitura in parte. E dulce si buna. Ma gandesc la toti oamenii care ma mint; tin intre degete miezul pufos si alb, il apas cu forta, pana cand devine un ghemotoc lipicios, si ma gandesc ca asa fac si ceilalti cu inima mea. O tin intre degetele lor mari si o apasa pana cand devine un ghemotoc fara forma, cleios si fara gust. Un nod mi se pune in gat, si mi-aduc aminte ca si eu am facut asta la un moment dat, cand am uitat sa mai fiu un om. E mare lucru sa-ti reamintesti si sa-ti pui in ordine gandurile. Imi caut linistea intr-un miez de paine pufos si cuminte...

thoughts

to be a red-wine-full glass among a hundred empty ones. if you try to share your red liquid with the others, you might run empty. I just hope there will always be someone to fill you. again and again and....

"To keep your feet / from falling asleep / wear loud socks / they can't be beat."

photos

last











A/N/B/W

Sunt alb. Sunt negru. Sunt non-culori la fel cum sunt neom. Din neom pot curge doar aceste doua nonculori. Mi-am baut sangele negru. Fara gust, ca o smoala cleioasa. Din ochi imi curge alb cand plang, dar nu simt nimic. Nonculorile mi-au furat sentimentele si m-au lasat goala, ca pe un vas cu toarte moi, pe fundul marii. Astept o zi cand cineva va turna in mine toate celelalte culori uitate. Sunt o tabla de sah, fara nici o piesa pentru mainile ganditoare. Sunt cand dungi, cand buline, albe, negre, sunt ca un material cu miros de bumbac, care se mototoleste cand este strans in pumni. Nici macar ca o zi ploioasa nu sunt, ci mai degraba ca o rochie de doliu, stearsa si prea des purtata.
Si totusi, daca incerc sa imping negrul, va ramane mai multa pasta alba, or asta e ceva bun, banuiesc..

red


23108

Idee 2: Cortina se ridica. Scena este inca goala. Ideea ca cineva ar putea, totusi, aparea pe scena, este ridicola. S-a pornit un vant ce a antrenat toate partiturile orchestrei din fosa. Undeva picura apa. Prin intuneric razbate o lumina verzuie, ce completeaza ca o frunza tulpina trandafirului ce incepe sa rasara din podea.
Intr-un colt al scenei, apare o tanara infasurata in propriu-i par. Este de o frumusete sfasietoare, insa o jumatate a fetei este brazdata de o taietura ingrozitoare. Din ea picura sange intre petalele trandafirului alb. Isi misca buzele, dar nu se aude nimic.
Striga fara glas. Scena se intrerupe, cand un om de lemn intra in viteza si se izbeste de tanara fata. Brusc tipatul ei strident se imprastie pe intreaga scena. Apoi trupul ei incepe sa se micsoreze si dispare in spatele unui balon de sapun. Poc!
De dupa perdea apare femeia de servici, care matura rumegusul lasat in urma sa de omul de lemn. Se apleaca si culege mirata trandafirul.

Pana la sfarsitul piesei, trandafirul va deveni de un rosu inchis.

22108

Idee: m'am trezit intr-o dimineata mirosind a portocale. stiu sigur ca transpirasem pe timpul noptii. m-am culcat la loc, ferm convins sa visez inca. Cand m'am trezit iar, eram in mijlocul supermarketului, cu coatele sprijinite de carucior. In fata mea, o duduie delicioasa ma privea insistent. Probabil ca-i paream un imbecil somnambul. Imagine grotesca: eu sarutandu-ma cu caruciorul plin cu conserve. Ar trebuie sa beau mai multa apa. Tipa nu s'a miscat deloc, de cand ma tot chinui cu diverse ganduri.. Cineva a trecut pe langa ea si a imbrancit'o. O miscare intepenita si e la podea pe'o parte. Se balangane intr'o parte si'n alta. Imagine inutila: eu tinand salata uda in bratele mele si privind-o languros. Imi iau cizmele de pescuit; s'a inundat supermarketul. Cutiile de cereale, mingiile de plastic si vanzatorii plutesc armonios, in timp ce buretii se chinuie sa absoarba apa. Inca miros a portocale. Imagine obisnuita: eu inotand pe spate, din gura tasnindu-mi un suvoi de apa amestecata cu iaurt de capsuni. Sunt o balena. Am esuat in parcare. Imi caut masina de mai bine de o ora, cand imi aduc aminte ca nu mai stiu cum am ajuns aici. Duduia delicioasa din supermarket ma asteapta la iesire. E tot intepenita, dar vrea sa o iau acasa. Imagine gadilicioasa: Duduia mea pe post de cuier trendy.

who?

"Bineinteles ca Dumnezeu nu poate fi dovedit, caci cum ar putea, de exemplu, o molie care mananca lana australiana sa-i dovedeasca alteia ca Australia exista?"

"De ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?"

"Ne scapa mereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu."

"Un sfert din viata il pierdem facand legaturi (...) intre idei, intre fluturi, intre lucruri si praf. Totul curge asa de repede, si noi tot mai facem legaturi intre subiect si predicat. Trebuie sa-i dam drumul vietii (...) sa nu mai incercam sa facem legaturi care nu tin."

"Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care am trait-o eu?"

"De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?"

"Si cum poate marea sa-i tina pe toti pestii astia pe mancare si pe bere?"

"Vom trai cum ar trebui sa traiasca fiintele omenesti, ca sa smulga un zambet dumnezeirii"

...ano...

"daca tu ai disparea
si din rasu-mi
si din plansu-mi
te-as zidi din sinea mea
te-as zidi din mine insumi"

"(...)
Imi plac ceasurile
pentru ca ele masoara ceea ce nu este;
sunt nebun dupa ceasuri
pentru ca ele sunt nebune.
Ele sunt ghilotine
ale gatului nefiintei,
daca nefiinta ar avea un gat de nefiinta.

Imi plac ceasurile,
sunt nebun dupa ceasuri
pentru ca sunt mici si mari
groase si subtiri,
cu sunet cristalin
sau cu sunet de tinichea,
In numele a ceva care nu este
Imi plac ceasurile pentru ca sunt disperate fara pricina"
...

"Dark is a way and light is a place,
Heaven that never was
Nor will be ever is always true"

19108

"One of the secrets in life is to make stepping stones out of the stumbling blocks.", Jack Penn

........

sa plangi dintr-un ochi intr-altul, cand stai cu capul pe perna moale si te gandesti departe.
sa plangi dintr-un ochi intr-altul, atunci cand ochiul stang a ramas fara lacrimi. durerea trebuie impartasita, la fel si dragostea.
prea multe rani pe trupul meu, ce se latesc si nu-mi dau pace.

Sensul nu mai e sens,
Pasul drept devine stang,
Ma clatin puternic, atat de aproape de cazatura,
Dar si cazatura -i deschizator de rosturi…si atunci revin si eu in mine.










white

Pe campul alb, acoperit de zapada si nisip, un singur om se vedea. Vantul suiera naprasnic, imprastiind zapada peste omul mic. Doar bratele il acopera de frigul pricinos si o carpa rupta.. se gandeste la un nume.
Este atat de cufundat in ganduri, incat nu-si da seama cat este de frig. Nu spune nimic, dar din cand in cand gesticuleaza. Zadarnic, nu-si poate aminti acel nume; numele ei. Nici macar o litera.
Vantul a incetat, nisipul a cazut din cer, oprit de timp.
Hmmm... Omul isi mangaie barbia, zadarnic incercand sa-si aminteasca numele. Chipul, insa, chipul este acolo, perfect conturat in mintea lui. Dar numele, oare unde este numele?
Isi apasa cu palmele ochii in orbite. Picaturi de sudoare stralucesc pe fruntea lui brazdata de riduri adanci. Soarele arde nisipul alb si talpile omului descult.
Isi ridica privirea in zare; nimicul alb, marele nimic alb inaintea lui si soarele fierbinte.
Numele, numele este durerea cea mare. Urmele pasilor, nisipul alb, zdrentele si uitarea..

910

You cannot be all things to all people, so why bother trying when you can just be yourself and everyone will have to accept this.

810 OSHO

"O persoana se exprima in totalitate numai atunci cand este iubita"

OSHO

"Nu te ridica la asteptarile nimanui. Nu ai decat o singura responsabilitate si aceea este indreptata catre propria fiinta. (...) oamenii vor incerca sa-ti impuna anumite lucruri, sa te domine, sa-ti limiteze optiunile sau sa te paralizeze. (...) Un prieten adevarat iti da libertate! Dragostea iti da libertate; nu exista nici o asteptare, nu exista nici o dorinta de a te manipula, nici macar indirect."

610

‘You call me coward for not being able to be happy, and this is why I shamely bow your sharp intuition’ (undersigned Iulia Galatan)

A.B. 610

Love gives you wings, but jealousy and hate are too much of a burden for them to take.

4108

'if we can't fly, then let's walk firmly' , Iulia G.

...

"gandul mi'ar fi pustiu si inima uscata
daca as rade de APA

3108

am impresia ca nu sunt ceea ce isi doresc ceilalti
dar stiu sigur ca sunt ceea ce imi doresc eu.

sa fii apa si sa suferi...

lumea sa te bea

sa'ti descopere pe rand, gustul dulce, amarui, lesios....

sa te deguste ca pe un vin de calitate, sa te plimbe dintr-un obraz intr'altul, sa ridice ochii in tavan a cugetare adanca la esentele ce reies din tine

unii vor zambi si te vor mai pastra o clipa in cerul gurii, apoi te vor inghite..

altii se vor stramba si te vor scuipa inciudati.

W.A.

Interestingly, according to modern astronomers, space is finite. This is a very comforting thought - particularly for people who can never remember where they have left things.

I will not eat oysters. I want my food dead. Not sick -- not wounded -- dead.

Why are our days numbered and not, say, lettered.

Death.
I don't want to achieve immortality through my work. I want to achieve it through not dying.

It's not that I'm afraid to die, I just don't want to be there when it happens.

On the plus side, death is one of the few things that can be done just as easily as lying down.

There are worse things in life than death. Have you ever spent an evening with an insurance salesman?

Life is full of misery, loneliness, and suffering - and it's all over much too soon.

You can live to be a hundred if you give up all the things that make you want to live to be a hundred.

Woody Allen

"My love life is terrible. The last time I was inside a woman was when I visited the Statue of Liberty."

SPERM ONE
This looks like it!

SPERM TWO
I wonder what it’s like out there?

SPERM ONE
It’s like they told us at training
school. It’s a ovum.

SPERM THREE
I wonder which one of us is going to
make the baby.

SPERM ONE
Some of us got together and took a
pool.

SPERM ONE
(the coward)
I’m scared. I don’t want to go.

SPERM ONE
But this is what we went all through
training for.

SPERM TWO
But who knows what it’s like out
there.

SPERM ONE
You’ve seen pictures in class.

SPERM TWO
Yeah, bit you hear a lot of strange
stories –- like –- like there’s a
pill some woman take –- or about
guys slamming their heads up against
a hard wall of rubber –-

SPERM THREE
Oh that’s nonesense.

SPERM TWO
Or what’s worse, if it’s a homosexual
encounter.

SPERM ONE
Look, this is no time to question our
Mission. You took an oath when you
entered sperm training school to
fertilize an ovum or die trying.

SPERM TWO
I’m scared! I don’t want to go.

SPERM THREE
Pull yourself together. For God’s
Sake. Be a sperm.

CUT TO:

SEXUAL ORGAN ROOM

A large engineering plant where various workers do a more physical labor than scientific. Constructed in the center is some kind of a large, winch-like apparatus which requires many men to wind and gives the illusion in some way what they are doing is creating an erection somewhere.
Chaos, the men are struggling to maintain the whinch-
machine at about twenty degrees.

FOREMAN
Keep going fellas! We’ve got to
keep it up up! Higher!

WORKERS
We’re too low to attempt penetration!
The men can’t hold

FOREMAN
We’ve got to hold!

WORKERS
We need more stimulation from the
pleasure center!

FOREMAN
Organ room to Brain control. Re-
stimulate pleasure center –- repeat –-
re-stimulate pleasure center!

CUT TO:

BRAIN ROOM – OPERATOR

OPERATOR
Prepare to stroke her thighs!

SWITCHBOARD
We’re on her thighs and are stroking!

CUT TO:

MAN IN PLEASURE CENTER

PLEASURE WORKER
Oh, I love it, I love it!
CUT TO:

BRAIN ROOM

OPERATOR
Attention mouth. Attention mouth.
Please blow in her ear.

BRAIN ROOM – OPERATOR

SWITCHBOARD
Attemt penetraition!

OPERATOR
Re-adjust the mouth – we’re missing
her ear and blowing over her head.

.....

la un moment dat spui asa: domne vreau sa vad si eu cum e omul asta, sa-l inteleg si eu pana la capat.
si te apuci si tai. tu cum esti slab de inger, cum ai vazut sange ti s-a si facut rau. iti tragi doua palme, iti revii si tai in continuare. nu se poate sa nu fie nimic. tragi pielea cu mainile, cu unghiile, despici carnea. nu mai poti rezista mult in stilul asta. matele, venele, osul iti intorc stomacul pe dos.
n-ai gasit nimic. esti alb ca varul. te uiti cu mila-sila la omul desfacut de pe masa. e un nimic diform. interesant alcatuit, dar tot un nimic. un nimic interesant.
nu stii de unde naiba ii vin ideile alea stralucite uneori, de unde se naste genialitatea sa, filosofia, dragostea.
trebuie sa-l bagi in pungi acum. in curand o sa inceapa sa puta genialitatea sa.

2108

de curand m-am angajat la circ. pe post de clovn.
imi pictez fata puternic, cu mult alb, gura mi-o largesc cu rosu. am niste costume tare caraghioase.
am o bicicleta cu o singura roata. parul de plastic rosu cu galben. cret fals.
treaba mea este sa-i fac pe ceilalti sa rada. daca pic de pe bicicleta mea si fac tot felul de poante imbecile, sala izbucneste in rafale de ras. atunci este totul ok. lumea zice ca sunt plina de viata.
inauntrul meu, fardul alb se topeste sub dogoarea lacrimilor, gura se micsoreaza de sarea inimii.
pe dinauntru costumul meu de clovn este ud.

directorul circului se uita la mine cam stramb. o sa-i explic ca sunt un clovn adevarat.

1108

am marea turcoaz cu nisip alb la mine astazi. ori de cate ori vreau, ma scufund in apele caldute.
tu vezi trupul ce danseaza, dar numai el stie cate matriusti tine inauntrul lui.
cand e trist, sufletul isi croieste un harem de picaturi de apa sa-l aline. harem sarat ca marea mea.
am o mare numai a mea. o tin in spatele ochilor. sarata atat cat sa te tina la suprafata, fara sa dai din maini si din picioare. marea mea are timpul ei. astazi a uitat cat este ceasul, si ma intreba clipind repede din ochi, de frica sa nu se rataceasca vreun pescarus. cat e? mai e timp? batea cu degetele in obrazul meu. cat e?
am ridicat din umeri. i-am zis, mai bine decat sa tot intrebi cat e ceasul mi-ai intinde si mie un hamac intre palmierii astia doi, ca vreau sa dorm putin. nu-i timp, nu-i timp, zise repede marea. de unde stii? ehh, de unde, de neunde stiu eu.
te stiam calda. te stiam vesela.
stiam ca plangi mult, dar nu intr-atat incat sa se nasca o mare din asta.
degeaba te speli atat de des, nu iese. scarba se da jos greu. doar cu sare de mare.
freaca-ti talpile ca lumea si poate scapi.
intoarce-ti sufletul pe dos si freaca-l cu sare de mare, ca pe cartofii noi. sa i se ia coaja aia maronie. ca totul din interior porneste.
o sa te usture ranile de la sare, dar asta inseamna ca esti vie.
cealalta eu sta pe un scaun, cu picioarele intoarse sub ea. scaunul este batran, scartaie la fiecare respiratie de-a ei. camera este batrana si goala, cu peretii scorojiti. indoaie mainile sub ea si scoate o carte. cealalta eu citeste mult. unele carti le face chiar ea, din faina si apa, si putina sare de mare. paginile miros mai mereu a paine.
"mi-ai lins fata de inghetata", citeste ea cu voce tare. "apoi mi-ai bagat limba in gura. habar n-aveam ce credeai ca o sa gasesti acolo. limba ta era catifelata si calda." ridica ochii din carte si da din cap spre mine.
da pagina. pulberea de faina se ridica in raza de soare de pe podea.
asa...
nu-i timp, nu-i timp...
aiurea, e destul. e la sticle, la bidoane, la butoi, la mine, la tine. aiurea.
trebuie sa ma pun la umbra, altfel o sa mi se usuce marea.

pentru...

n'am scris despre tine niciodata.
nimeni nu stie, ca din cauza ta imi curge ciocolata in loc de sange, ca atunci cand limba ta ii sopteste pielii, mii de fluturi imi inunda fiinta; coapsele te cheama inauntrul lor, inima se sfarma ca un biscuite.
mainile tale apuca puternic si duc la gura bucati din trupul meu.

esti departe acum si as manca inghetata de fructe pe malul marii; si tu sa-mi vari inghetata in gura si sa-mi spui ca valurile ma doresc, ca tu ma doresti, ca marea n'a fost nicicand mai frumoasa ca acum, ca-ti place la nebunie cum fructele se preling pe barbia mea; iar eu sa ma uit in ochii tai verzi-albastri si sa chicotesc pierduta.

nu sunt in stare sa scriu dulcegarii, doar perversiuni.
desi scriu ce simt.
dar cand vine vorba de tine, prefer sa te pastrez in sufletul meu. poti sa ma acuzi de egoism, dar esti doar al meu. esti icoana la care se inchina trupul meu, iar el imi tine de mana sufletul, si-l taraste peste tot.
nu pot scrie romantisme si catifea. nu pot scrie de sentimente ce tin de rasul meu. nu pot scrie despre viitorii tai copii.
nu pot scrie despre tine.

imagine...

Imagine there's no Heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people
Living for today

Imagine there's no countries
It isn't hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people
Living life in peace

You may say that
I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will be as one

Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people
Sharing all the world

You may say that
I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will live as one

Bem un pahar de vin rosu impreuna?
A trecut ceva timp. Ultima oara cand am stat asa de vorba, era mi se pare acum cativa ani, vreo 2, 3 ani; eu cu aceleasi probleme cu ..., tu la fel de preocupata de viitor.
Si n-am vorbit multe.
Pot sa pozitionez clar in timp momentul in care am inceput sa te iubesc. eram foarte mici pe vremea aia, ne jucam la mamaia mea, mai mereu, sau la mamaia ta. era un alt timp, cu soarele intr-o parte, indragostit de cer si de oameni. isi punea mereu razele pe blocul de viz-a-viz sa-l putem vedea si noi de la etajul 4. o iubeam pe mamaia mult. ma trezeam de multe ori in miezul noptii si-i urmaream, cu sufletul la gura, respiratia. stiam ca e batrana. Stiam ca moartea va veni, intr-o zi. era o mamaie prea buna ca sa ne-o lase noua.
mai stii? ne faceam ca gatim in mijlocul sufrageriei. malai. faina. ceapa. cartofi micuti. furculite mici. farfurii minuscule. apa micuta. firimituri micute. noi micute de tot, pe covor.
Dupa un timp a venit tacerea celor micute. Soarele s-a pocit, lumea s-a inconvoiat ca un motan speriat. atacul cerebral. moartea. slujba. supararea din ochii norilor. apoi, mamaia si soarele au venit acasa cu zambete. si alaturi valul negru si lacrimile noastre. ne-am reintalnit. inmormantarea bunicii. apoi iar etajul 4. ne-am imbratisat strans. era bine sa fim din nou impreuna. nu mai eram mici. preotul vorbea, iar pe noi ne bufnea rasul.
scrisorile se scriau singure. dar tacerea a continuat mult timp.

Ce nu pot sa deslusesc eu este motivul pentru care nu am fost asa de apropiate.
In scrisoare, iti spuneam cat de mult ma gandesc la tine, in fiecare zi esti aici cu mine, imi razi in zulufi si-mi lingi urechile.

Acum suntem femei.
............

3098..

ce bine ca oamenii nu ma cunosc, astfel nu ma pot distruge...

in lumea mea, cand unii oameni merg la culcare, altii incep munca.
in lumea mea, cand cineva tipa pe strada, toti intorc capul, dar nimeni nu sare in ajutor.
in lumea mea, cei bogati nu stiu sa se imbrace. isi cumpara toti haine de la cooperativa "Hainele Noi ale Imparatului".
in lumea mea, nu exista scoli. dar toti sunt extrem de destepti.
in lumea mea, nu exista semne de circulatie. este mult praf. putin verde, mult gri, multa rugina.
lumea mea incepe dimineata si se termina seara foarte tarziu. nimeni nu stie exact cand se intampla acest sfarsit al lumii mele. cam toti dormim la acea ora, pentru ca in lumea mea, dimineata incepi munca.
in lumea mea exista roboti. saracia este un lucru frecvent intalnit, la orice colt de strada, dar mai toti cei ce cersesc castiga mai bine decat un absolvent de facultate.
in lumea mea femeile sunt materialiste si plictisitoare.
in lumea mea, Iuliei ii place mult sucul de struguri, fermentat si cu multe bule.
in lumea mea, Magda este singura, frumoasa si desteapta, apoi spre seara extrem de trista.
in lumea mea, totul este susul in jos. dar este ok, pentru ca de la celelalte lumi au venit Dinah Washington, Elvis Prestley, Louis Armstrong....pe care ii putem asculta ori de cate ori nu ne mai convine lumea noastra.
in lumea mea, peretii se scorojesc mai repede, tencuiala cade mai cu pofta, apa curge mai neagra la robinet, lumina se stinge mai des, injuraturile au o curgere lina, densa, oamenii sunt mai inversunati.
in lumea mea, noi toti ceilalti suntem foarte obositi, ne taraim picioarele pe asfalt si ne miram de talpile negre.
in lumea mea, oamenii inca dorm.
in lumea mea, acum este ora 11 pm, iar eu stau pe pat si scriu de zor despre lumea mea...

...

"the opposite of death is desire"

''

"we danced as long as the music played..."

eu

Cand m-am lovit prima oara la tampla am zis ca-i din pura intamplare. Mai ales ca niciodata inainte nu mai avusesem o astfel de durere in partea stanga.
A doua oara am zis ca data viitoare ar trebui sa fiu mai atenta. Iar a treia oara am considerat ca deja totul provine de la prima lovitura. Asta pentru ca din nara dreapta a inceput sa se prelinga un firicel rosu de ata. Atunci m-am decis ca voi incepe imediat lucrul la un nou pulover. Nu stiam modelul si nici lungimea, totusi am hotarat ca va fi fara maneci pentru ca vroiam ca bratele mele sa atinga aerul rece al iernii ce nu venise inca si nici n-avea sa mai vina vreodata. Mi-este dor de locurile mele unde anotimpurile erau complete. Aici cat vezi cu ochii e numai mare si nisip.
Marea a tras de un nor si cerul a cazut cu totul, inclusiv cu pasarile. Si este foarte cald, noroc ca se mai infoaie vantul ori de cate ori i se nazare pe soarele arzator. Nu prea inot, decat foarte rar, si in special la orele la care rechinii nu ma viziteaza. M-am invatat minte sa nu mai incerc sa stau de vorba cu ei. Ultima oara au plecat cu o bucata din mine, din mana stanga. Ce-oi avea oare cu partea stanga? Toate mi se intampla pe partea stanga.
Astazi m-am lovit din nou la tampla stanga, iar firicelul rosu de ata a inceput sa se prelinga din spartura ivita in coltul mesei. Mai multe firicele imi aparusera, de altfel si pe tampla. Nu cred ca va mai rezista mult locul lovit.
Am inceput sa seman locurile in care traiesc acum, asa cum odata am semanat cu locurile unde anotimpurile erau complete si sigure.
Ochii mi-au devenit curios de albastri, iar buzele au capatat culoarea nisipului.
Trupul se confunda acum cu ciocolata. Le fac pofta rechinilor. Le place ciocolata.
Am uitat limba pe care o vorbeam odata si acum am invatat unul din dialectele de aici. Ciudat este faptul ca nu pot traduce cuvintele pe care le spun si mai ales nu le inteleg. Nici nu este nevoie sa le inteleg, doar le stiu pentru mine marea, nisipul si pestii. Cu ele declin verbele, acord subiectul cu predicatul si alcatuiesc fraze.

Intr-o zi am gasit o scoica foarte mare pe plaja si m-am aplecat sa o ridic. Era destul de grea dar am reusit sa o pun la ureche. Se auzea marea. Din tampla stanga aud si eu mereu vuietul marii. As fi insa o scoica mult prea mare si nimeni nu ar putea sa ma ridice pentru a asculta glasul marii ce traieste in mine.
Cand am ajuns aici, mi-am construit imediat o casuta din scoici. Mi-am facut si un leagan pentru a-mi alina cu el copilaria. El imi spune povestea (mereu alta) copilului ce a murit demult la intrarea in mare. Cantul vantului ii este cel mai drag.
Atat de tare am inceput sa seman cu aceste locuri incat ori de cate ori plang se naste din senin cate un nou golf. Apoi lacrimile se prefac in scoici ce mi se dezlipesc de pe trup ori de cate ori soarele straluceste mai tare. Toate sunt roz si ciocolatii. Se intorc toate in mare, pentru ca acolo este casa lor.
Nu sunt singura aici. Pescarusul Alb ma viziteaza mereu si-mi aduce in cioc bambus din alte lumi pentru a cunoaste gustul dulce. Din pacate aici totul este sarat. Pana si eu.
Cand vine, ma anunta cu o zi inainte, trimitandu-mi de veste printr-un tipat scurt de copil. Atunci ma asez pe nisip, la malul marii si ridic un picior. El se aseaza ostenit pe laba piciorului meu si se odihneste o vreme. Dar nu lasa niciodata din cioc cadoul adus pana nu simte ca s-a odihnit destul. Vrea sa fie sigur ca-mi da mie cadoul si nu altei persoane. Numai eu am ramas din lume sa cunosc gustul dulce.
Apoi dispare dintr-o falfaire de aripi si-mi lasa pe nisip o coala alba de hartie pentru a scrie pe ea impresiile lasate de gustul dulce al bambusului. Nu am cerneala. Imi doresc sa'mi mai infloreasca cerneala in mici violete pe maini.
Noaptea ma imbratiseaza cerul, si dragostea ce se revarsa din sufletul sau imi umple mainile de stele. Colturile lor imi ranesc pielea. Mi-e greu sa le las din maini, dar de ele are nevoie drumul pestilor in mare.
Timpul se scurge doar din sufletul meu. Curge cand mai repede, cand mai incet, razbunandu-se astfel pe mine pentru nechibzuinta mea dintai. Si nu mai pot face nimic. Totul se trasnforma in nisip si oricat de mult as incerca sa prind in palme grauntele roz, imi scapa mereu printre degete. Pare-mi-se ca a invatat de la pesti acest viclesug. Cat e ziua de lunga pe fundul marii, te plictisesti si simti nevoia sa mai inveti cate ceva.
Si eu am invatat multe lucruri pe aceasta insula a sufletului. De exemplu, noaptea m-a invatat ce este visul si cum pot sa aranjez stelele in zodii. M-a invatat ca orizontul este conturul lumii. Apoi am invatat de la mare cum sa-mi trec in vene sangele apusului si zborul pescarusilor. Vantul mi-a adus tainele celor patru puncte cardinale si mi-a aratat toate miresmele lumii. Patrez inca intr-o cutie o stea, ce cazut intr-o noapte pe obrazul meu. Se cuibarise acolo, pentru ca ii era frig. Ma vazuse de departe si se aruncase in bratele mele. Ma ardea. A trebuit sa plece

Totul trecuse cu bine si revenisem la normal. Nimic ciudat nu se mai intampla. Mi-am dat seama si de ce: m-am maturizat destul de puternic si de rapid. Valurile devenisera doar niste valuri sonore, vantul suiera naprasnic. Totul ma ocolea, dar nu-mi era ostil. Ma acceptau fara sa ma intrebe de ce naiba mai raman acolo. Pentru ca intr-adevar nu mai aveam ce face acolo. Rostul meu pierise pe de-a-ntregul. Continuam insa sa traiesc pe aceasta insula paradisiaca, fara sa-mi pese catusi de putin ca oamenii din lumea mea ma priveau curiosi, uneori dezaprobator, alteori invidiosi ca reusisem sa-mi pastrez o farama de copilarie. Totul se schimbase sau poate doar eu reusisem intr-un final sa ma maturizez.

...

Nichita
ochii tai gri ma privesc de pe coperta Operei Magna.
E un suras undeva, poate in suvita de pe frunte, poate in spranceana dreapta, poate doar in buza de sus.
Daca ar putea, sufletul ti-ar iesi pe urechi, dar se topeste in varful primului vers.

am visat.
copacii erau plini de insecte, omizi paroase, cu trup si ac de albina.
in caldura zemoasa pamantul horcaia
o masina imensa de arat il intorcea pe toate partile.
suita pe un gard am reusit sa nu ma amestec cu pamantul.
o privesc cum imi taie unghiile de la picioare.
din mainile ei ies bucati de unghii.
vrei sa ma saruti? poti incepe cu unghia mare de la piciorul stang. in varful ei se afla o parte din sufletul meu. sufletul meu e insangerat, ai taiat prea mult din el crezand ca e fruct de vara roditoare.
pielea moarta se ia in straturi, bucati din ea imita timpul trecut si zboara prin aerul stupefiat.
saruta-mi picioarele, ce zac tacute pe jos, uscate si intoarse pe dos.
in mine e o mama. o mama mica. o mama copil, ce se topeste cand ii vine in minte copilul viitor.
mi'e drag de copilul meu viitor.
m-am pierdut in orizontul forfecutei de pielite si a clestelui de unghii.
inchipuie-ti o alta eu, dar mai mica si fara cuvinte. o alta eu ce gangureste limba placentei. o alta eu cu aceiasi ochi albastri si acelasi par carliontat si blond de acum 20 si ceva de ani.
odaia ce nu are asemanare in lume, are un singur ochi si o singura cheie.
mi-am lasat gandul dupa singura usa, iar singura femeie de servici se apucase sa faca curat.
am plecat si totul a devenit si mai singur decat inainte.
sunt departe, ma scufund acum in amintiri, singurele realitati ale vietii.
ma scufund in apa inceputului de lume, si simt cum ochii pestilor privesc prin mine.
sunt la mare. ma scufund goala in apa sarata. imi tin ochii inchisi si mi se pare ca sunt in burta mamei. uitasem de prima mea casa. imi tin narile cu degetele. ma simt protejata si simt ca mama este toata in jurul meu. mi-am strans genunchii la piept si marea ma tine in brate.
omizi paroase cu corp dungat si ac de-albina.
pielea musteste sange, iar dragostea este simpla, rosie, sarata si cu gust metalic ca sangele.

ma bucur de apa calda din baia mea.
ma bucur de patura ce-mi incalzeste picioarele.
ma bucur de privirea mamei.
ma bucur de mancarea facuta de ea.
ma bucur de hainele curate ce stau aliniate in dulap.
ma bucur muzica ce o pot asculta oricand.
ma bucur de glumele tatei.
ma bucur de papusa austriaca cu obraz de portelan primita de la sora mea.
ma bucur de perne.
ma bucur de somnul linistit.
ma bucur de carti.
ma bucur de zambete.

plang vietile altora.

2698 2

De unde stii ca plang?
Dupa sunetul inimii tale.
Dar nu plang cu ochii, cu gura, cu trupul.
Gura ca si ochii ca si narile sunt doar cai. Prin ele sufletul priveste afara.
De ce plangi?
Pentru ca vara vad delfini inotand in pamant. Si fiinte aurii cu aripi uriase odihnindu-se pe nori si impingandu-i de colo colo.
As putea sa fac ceva ca sa nu mai plangi? intreba piciorul.
Ma uit la el si nu stiu ce sa raspund. Imi intelege tacerea si-si vede mai departe de drumul lui.
Cum as putea sa fac ca tu sa nu mai plangi? intreaba gleznele.
Tac. Nu stiu.
De ce lasi viermii sa te roada? Sa-ti manance sufletul?
Ma uit la cer si ma intreb ce-i dincolo. Dumnezeu nu e, pentru ca e in noi.
Dar? Imi plec privirea in pamant, acolo unde mi-este locul.
Un zgomot puternic ma face sa tresar. S-a prabusit sufletul si urla de durere.
De ce lasi oamenii sa manance din mine? De ceee???!!!!
De ce te chinui??!! Urla sufletul, si plange si peste tot e sange rosu ca unghiile mele.
De ce nu esti tu?!! De ce-i lasi sa ma rupa?!! Ma priveste cu ura lucind sarat in ochi.
Plang, mi-e mila de el. Din vazduh cad pene albe manjite cu sange. N-am avut grija de el.
Offf si-mi pare atat de rau..
Iti promit!! O sa te iubesc mai mult!!! Esti totusi sufletul meu, cum am putut sa te las singur, nu stiu. Ninge cu fulgi rosii. Bunica ma tine in brate si-mi mangaie parul. Shhh copila mea!
Nu mai lasa oamenii sa mature cu sufletul tau pe jos.
Gandeste-te la ochii cainelui, cum te priveau, la botul sau sprijinit de piciorul tau. El vede cum sufletului tau ii sunt smulse aripile.
Cainele iti spune, el singur nu se poate apara de aceea trebuie tu sa fii mereu langa el.
Vroia sa se urce dupa mine in troleibuz.
Mar azul, cantecul dulce, il ascult ca venind de departe.
Imi iau sufletul in brate.
Unde mergem?
Departe...

2698

"Ploua cu soare
Maine-i sarbatoare"...
Miroase dintr-odata a singuratate si a tei in septembrie.
Un caine a venit la mine astazi. L-am mangaiat pe cap. Si-a lipit capul de piciorul meu.
M-a privit in ochi si m-a lins pe mana.
A venit troleul. A vrut sa se suie dupa mine in troleu.
Se uita de jos la mine cu niste ochi....
Nu l-am inteles.

2598 3

"Oamenii cauta fericirea cum cauta sangele inima", "Warum das Kind in der Polenta kocht", A.V.

2598 2

Nu-mi plac crucile. Le vad mereu pe jos, in crengi cazute si in toate celelalte lucruri din jurul meu. Incerc sa le desfac.
Stiu ca atunci cand vad cruci oameni trebuie sa moara. De aceea incerc mereu sa le desfac, sa-i salvez.
Nu toti oamenii merita sa moara devreme. Altii da. Unii oameni sunt stelele lui Dumnezeu. Si Dumnezeu ii arunca pe cer din cand in cand ca sa-i vada si ceilalti oameni. Poate invata ceva.

Mi-e frica cand vad cruci pe jos.
Nu mi-e frica de moarte. Simt doar curiozitate. Nu-mi poate fi frica de ceva despre care nu stiu mai nimic.

2598

O visez mereu pe bunica mea. Visez ca moare. Ea a murit acum 12 ani.
In visele mele, bunica mea nu moare cu adevarat. Doar doarme si respira. Apoi se trezeste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Moartea e ca un alt somn, cu alte vise. Bunica mea nu a murit niciodata cu adevarat. Ea, impreuna cu tanti Cati au grija de mine, de dincolo de vise. Ele imi soptesc lucruri importante, pe care eu nu le ascult mereu. Uneori ma lasa singura, si atunci ma pierd in lume, imi pierd orientarea si atunci plang. Plang prea mult.
Mi-e frica sa nu mi se schimbe culoarea ochilor de la atatea lacrimi.

2498 2

"Never trust a naked bus driver.", Woody Allen

2498 a.m.

"Sîntem mult mai multă vreme morţi decît vii, de aceea, ca morţi, avem nevoie de mult mai mult noroc.", Aglaja Veteranyi, moto-ul cartii "Raftul cu ultimele suflari"

Nu inteleg multe lucruri. De pilda sticlele de spirt.
Sau degetul din nas. Sau cuvintele. Cuvintele sunt foarte haioase.
De fapt eu stiu cuvinte. De curand, am invatat sa le folosesc si le tot imprastii, cand in dreapta, cand in stanga, mai un verb, mai un adjectiv. "arati foarte bine astazi, imi place mult cum ai asortat fusta cu ciorapii". Iata cuvinte. Ce n-am reusit sa invat eu e cum sa asez cuvintele in asa fel incat cei ce le primesc sa le priceapa rostul.
Lumea se plange ca nu ma exprim corect. Dar oare cum as putea cu atatea cuvinte in jurul meu, ce vor sa iasa, sa traiasca, sa se piarda in eterul existentei? Si cum ele sunt asa de multe, mi-e greu sa le tin, imi scapa printre degete si se lovesc de oameni. Oamenii tipa, se sperie. Oamenilor le este frica de cuvinte. Oamenilor le este frica sa spuna lucruri. Cuvintele pot rani oamenii, pot taia oamenii in bucatele, ii pot face sa sangereze enorm.
Cuvintele nu sunt pentru oricine. Ai nevoie de agerime pentru a putea face scamatorii cu ele, pentru ca atunci cand le prinzi sa nu te tai.
Imi place cum suna: "vreau sa te tai in cuvinte" sau "iti poti taia venele cu cuvintele", "poti taia ceapa cu cuvinte, si atunci ai grija ca vei plange ca fraierul".
De fapt, daca esti indeajuns de om, poti face orice cu cuvintele.
Poti gati mancare, poti construi sau distruge, poti da nastere sau omori.
Oamenii se ascund cand vad cuvinte. Totusi, nu se tem sa le arunce in ceilalti cand se simt amenintati. Nu se tem ca acestea pot ricosa sau pot avea un efect de bumerang.
Iti arunc un cuvant. Suntem in parc si tu trebuie sa-l prinzi ca pe un frisbee invizibil. Caine! Prinde cuvantul! Doar ne jucam!
Ce-i cu sticlele de spirt totusi? Bea cineva spirt? Care este conceptul din spatele tipei cu decolteu adanc? Pun pariu ca ea nu stie sa jongleze cu cuvintele. S-ar taia si de aceea are nevoie de spirt sa nu se infecteze. E cineva interesat de sanii tipei atunci cand cumpara spirt pentru a sterge microbii, jegul, televizorul, ochelarii, masuta de sticla si ranile?

2398

Atentie, incepe toamna!
Liniste, va rog, in culise si pe platou! Nu-mi pot auzi gandurile din cauza voastra!
Am repetat de atatea de ori, nu se poate sa nu iasa cum trebuie piesa.
Atentie, va rog, cad frunzele! Nu se misca nimeni pana nu cad toate! Asa, va rog, foarte bine, asezati-va fiecare la locul lui. O sa inceapa sa ploua curand, si nu vreau sa se ude nimeni mai mult decat e necesar. Asaaaa, foarte bine, pregatiti umbrelele negre, paltoanele maron si cizmele de cauciuc.
Atentie.....motor....actiune!!!!!

Aplauzele au rasunat in toata sala, spectatorii au fost impresionati pana la lacrimi de reprezentatia noastra. Florile nu mai conteneau sa zboare catre scena, la fel si batistele doamnelor si palariile domnilor si manusile si "bravo"-urile adresate actorilor.
Am fost chemati de cateva ori la rampa. Am salutat de cateva ori audienta, cu adanci reverente, si totusi nu ni s-a parut indeajuns pentru a multumi lumii.

2298

Omul de lemn, papusa mecanica, fara fata.
Doar miscarea celor doua trupuri intepenite, lipite cu clei, un dans mecanic intrerupt doar de zgomotul incheieturilor ce scartaie trist.
Fara buze nu se poate face nimic; capetele suna sec atunci cand se lovesc unul de celalalt. Imbratisarea e geometrica, tare si in colturi.
Papusa mecanica nu respira si nu poate simti respiratia omului de lemn.
Papusa mecanica are capetele mainilor vopsite in rosu, rosu electric, tipator, puternic. Atat. Aschii sar la fiecare pas, vopseaua rosie asisderea, umple podeaua, din care iese praf in lumina soarelui. Praful e viu si intra in porii lemnului, cariile macina interiorul prin gaurelele mici, negre. Dansul lor ridica praful pana in tavan, lemn pe lemn paseste in bocanituri surde, infundate.
E ceva in gesturile lor inlemnite, ceva ce tradeaza dragostea. Miscarea lor prafuita - de care atarna panze de paianjen, cu carii ce mananca din lemn, fara chipuri, doar aschii - e delicata. Fara degete nu se poate face nimic. Mainile nu se pot impreuna, ci fac doar zgomot sec atunci cand se lovesc. Trupurile rup tacerea cand se ating, dragostea naste rumegus si ochii nu pot plange pentru ca nu exista.
Papusa mecanica si omul de lemn se iubesc si danseaza pe podeaua uscata; modele umane pentru un biet desenator de ocazie, zac pe biroul scorojit, plin de praf, de care nu s-a mai atins nimeni de multa vreme; stau unul langa altul si se privesc cu ochii care n-au fost desenati niciodata, si se iubesc cu inimile ce n-au fost nicicand sculptate.

1998

26. years old, but I guess you know that already. This is me after two beers. Cheerfull, full of life and love, powerfull, ready to make a bunch of sacrifices, just for you. Ya, that's right baby, you the good-looking guy sitting there, on that chair. If you are ready enough to love me, I'll make a few sacrifices for you. Look at me, you dark-browned hair man, look at me with those sexy blue eyes, turn to me and love me, like a real man should, because I need that more than ever. Don't be afraid to be a man. Don't be afraid to love me. I'll try to follow you, but you'll have to show me the way... Remember that...

1798 HM8

Ceva mă ţine aici, în acest loc,
ceva ce nu mă mai poate smulge vieţii,
ceva în firea astei toamne
ceva în sufletu-i stingher.
adâncul său mă face să tresar,
privirea ei ma pironeşte,
deşi tot trupu-i e hoinar
ochiul în minte-mi se-adânceşte.
Ea taie adânc în sângele meu cald
şi inima încet mi se opreşte,
iar trupul strânge în al său glas
un fir de aţă tors fără de veste.
Multe altele-i urmează
se prind la-ncheieturi şi intră-n carne,
se înfăşoară-ncet în al meu pas
Şi mintea încep să mi-o răstoarne.
cuminte stau acum şi nu mă mir
că toamna-i galbenă şi veche,
că rostul ei e mort demult
şi alta cu greu soseşte.

1798 HM7

Urăsc ninsoarea albă
Cu amintiri tot negre,
Urăsc tihnirea altora
Şi visurile mele.

Urăsc când ninge rece
Şi-n suflet nu e foc
Urăsc visul ce trece
Şi timpul ce nu mai stă pe loc.

1798 HM6

Iţi scriu acum
Căci mâine n-oi mai fii
Decât un colţ de pâine
Muscat de tine într-o zi
Crezând că
Mă vei iubi şi mâine.

1798 HM5

Drept altcineva aş vrea să fiu
să mă-ntâlnesc odat’ pe stradă
sa ma privesc în ochi adânc
să înţeleg a mea dramă.
să mă miros
să simt al meu parfum,
să văd cum alţii mă privesc,
şi nu mă văd întreagă.

1798 HM4

E ploaie iar,
e vreme de plecare,
e timp de somn adânc
şi de visare.

te simt departe
ca pe-un fruct prea copt
ce piere în pământ;
căderea lui se mistuie-n durere
căderea lui din şoaptele-ţi prelungi,
şi nou conceptul de iubire
zădărniceşte al meu rol;
te-aş săruta la despărţire
ţi-aş plânge al meu dor.

e ploaie iar,
e vreme de plecare
către-orizonturi vagi
şi-adânci de nepăsare.
e toamnă iar
septembrie e parcă
şi-n ochii mei
o lacrimă vrea să se nască.

e toamna pe de-a-ntregul,
şi frigul e cam crunt,
tu eşti departe,
însă aproape în al meu gând.

e toamnă iar
e vreme de plecare
şi poate chiar de moarte.

1798 HM3

Cu orele ce trec
mă-nchin încet la tine
firava-mi mână o încerc
pe pleoapa ce nu ţine
şi gene-mi tremur ude
de şoaptele din vine
din sângele ce răsucit se-ntoarce
în gând la tine.

1798 HM 2

ne ştim din timpuri prelungi
şi din ceasuri grele
ne ştim din ochii cuminţi
şi din buzele rele
ne ştim din sărutarea tăcută
şi din visarea plăcută.
ne ştim pe de rost
ne ştim fără rost
ne ştim în neştire
ne ştim fără oprire.
ne ştim de parcă n-am fi
ne ştim fără o zi
ne ştim cum ştie iarna
că vara va veni.
ne ştim fără nume
ne ştim fără sens
suntem doar noi pe lume
suntem un univers.

1798 HM

Suflete, rămâi cu mine!
Zise trupul istovit.
Nu pot, răspunse-acesta.
Nu pot, m-aşteaptă orizontul,
m-asteaptă păsările…
rămâi, se tângui trupul….
Nu pot. Pe tine te-aşteaptă doar pământul.


Prostule!, spuse sufletul
Din răsucirea capului,
Trupului istovit.
Offff prostule!
Săracule!
Mai zise sufletul şi-apoi plecă…
În urma-i, trupul tot ofta
Cu ochii plânşi
Şi roşii de-încordare.
Se stinse-ncet
Acoperit pe-ntregul de durere.
În depărtare, sufletul se pierde,
Dar nu în moarte, ci-n eternitate.

1598 3

Septembrie. 15
Urmeaza 16. Pe 16, 26 este o cifra frumoasa. De ce ploua si este frig pe 16?
Totul a inceput cand eu ma gandeam numai la mine, cand eu uitasem de el. Si am uitat si am tot uitat, pana intr-o zi, cand am inceput sa-mi reamintesc ca il iubesc. Intr-un mod ciudat aceasta amintire se impletea cu reminiscente ale uitarii trecute si pana la urma, desi am rezovalt unele probleme apasatoare, tot am dat-o in balta. Soarele s-a ascuns dupa nori, ingrozit, iar ploaia a inceput sa cada ciudata si rece.
E trist sa fii singur pe 16. E trist sa fii singur doar cu 26. 26 Nu te poate tine in brate, nu te poate saruta, nu-ti poate oferi liniste, pentru ca este doar un numar amarat, ba mai mult un numar de ani.
Pe el il doare ca din cauza mea a inceput sa ploua. Si totusi mi'am dat seama de cat de important este el pentru viata mea, si cat de greu imi este fara el, si ca am gresit enorm pentru ca nu am reusit sa ma uit in sufletul lui si sa inteleg. Am privit doar in mine.
Daca citesti aceste randuri, te rog sa-mi scrii. Nu vreau sa raman singura doar cu 26, 27, 28, 29....

Si totusi, te voi astepta mereu, sa te reintorci in viata mea. Asa cum ti-am promis.

1598 2

"Yesterday is history, tomorrow is a mistery, but today is a gift"...

Frig, 26 de ani, singuratate si ploaie.
Pot doar sa zambesc amar si sa privesc amintirile...
Se mai duce un an. Curand.

Am visat ca imi taiasem parul scurt.
Am visat lebede albe moarte, cu pene foarte mari imprastiate peste tot, pene murdare de sange si pamant. Miroseau ingrozitor. Pe apa, cele vii pluteau delicat si-si fluturau aripile mari.
Mai tarziu s-a facut foarte frig si spatiul s-a ingustat. Oamenii se cunosteau si radeau. Camera era destul de mare, dar foarte rece. Caloriferele ardeau, dar fara nici un rost.
Era frig.
O sa-mi tai parul. Nimic nu merge bine.

Am visat mai tarziu ca mureai si mi se rupea inima la gandul ca tu nu mai esti.

Scrisul meu nu reprezinta deprimare, tristete sau suferinta.

Nici tu Magda nu esti cu adevarat trista. Ci doar cauti suferinta pentru a-ti justifica norocul in fata celor invidiosi ce te-au parasit. In plus, tu tanjesti dupa oameni care nu exista, oameni care sunt doar pulbere goala.
As vrea sa nu uiti asta, inainte de a plange pentru praf...

398 mi

noaptea Vienei cu sezlonguri pe malul Dunarii.
Ma gandeam la tine si fugeam catre tine, printre oameni, pe strazi fugeam cu sufletul tot la tine, cu ochii mai albastrii de dor. Ma dor caci nu te zaresc nicaieri.
Viena mi'a adus aminte de noi, de cele doua ceasuri singure cuc cand am privit-o impreuna. Un dor mai vechi de moarte renaste aiurea, de nicaieri. Imi musc obrazul pe dinauntru. Te caut pe tine, pe cel de demult, de la mijloc, cand ne iubeam.

Privesc de la geam, de unde m'am cocotat, strazile Vienei ce poarta alte vieti.

298 m

Am dat pe gat dusca de rom ieftin cu gust de spirt, am privit in zare, apoi am pornit. Am urcat sarind din piatra in piatra, pana cand am simtit gustul de sange in gura, pana cand am simtit ca inima mi se rupe. Saliva se adunase lesios in gura, iar eu tot scuipam, incercand sa scap de gustul ei infect. Nu poti scapa cu adevarat de gustul infect al salivei.
Sus m'am descaltat; am vrut sa simt pietrele si iarba uscata sub talpile mele.
Mi-a facut bine sa stiu ca tu esti sus si astepti sa ma prinzi de incheietura. Tu intotdeauna esti sus, gata sa ma prinzi.
M'am intins in iarba cu gandul la tine, cu ochii la cer. I'am inchis pentru ca romul imi dadea tarcoale prin sange ca un lup infometat. Inima a tacut, si-a oprit glasul ei de clopot inabusit in perne.
Astept sa vina iarna, sa simt zapada incalzindu'ma prin ferestre. Deschid ochii si vad vara si drumul noptii catre Viena. Am pasaportul si aparatul foto in gentuta mea neagra. Doar de atata am nevoie. Picioarele ma dor cumplit, dar e bine..foarte bine.

698 s

Te-am visat..
Cred ca mureai si eu incercam sa te salvez.
Apoi m'am plictisit de jocul asta ambiguu si m'am intors cu fata la perete. Si iar mi s-a facut frica ca te-as putea pierde, si iar am inceput sa trag de tine. Tu nimic, tot cu moartea ta te ocupai, pana cand ti'am rupt un fir de par, si de acolo, din gaura aia, a inceput sa curga sange negru. Ce'o mai fi si asta? m'am intrebat mirata..
Iepurasul de plus se uita stramb incoace; nici lui nu'i place mirosul mortii. Tot ea, iarna trecuta, i-a descusut un "ochi de nasture".
E noapte, trenul suiera cumplit si se pare ca doar eu mai iubesc sincer si asurzitor in lumea asta.
Tu, eu, iepurasul de plus si moartea privim disperati cum se scurge viata. Trebuie sa-mi tai unghiile de la maini, sa treaca timpul mai repede, sa treaca viata mai repede, sa uitam.
Tu mureai, dar nu pentru mine, ci pentru iepurasul de plus rastignit pe tablia patului. Dormi si cine stie cand te'oi mai trezi. Eu atunci o sa fiu in alt tren, cu acelasi iepuras de plus cu ochiul descusut.

Dormi fiinta, dormi cu gandul dus departe, cu spatele la mine. E bine totusi sa adori si spatele cuiva. E bine sa nu calci pe nimeni cu trenul. E bine sa iubesti si sa ai grija. E bine sa ierti si sa uiti.
Era bine cand te aveam aproape, cand stiam ca bratele tale sunt casa mea.
Stiu ca bratele tale sunt singura mea casa.

Tu ai uitat, insa, de mine, asa cum iepurasul de plus nu'si mai aduce aminte sa fi avut un ochi.

998

Ei au facut orgii si am iesit noi, au amestecat tot si am iesit noi -cei ce acum suferim de pe urma altora ce provin din alte amestecuri-, noi cei care vrem sa ne sinucidem, sa ne spargem dracu frumosii ochi de asfalt, sa ne spargem mintea noastra misto in mii de bucatele pentru ca ne simtim singuri si dezorientati, pentru ca suntem tristi si fara rost pe lumea asta plina de orgii productive.
Ia zi tu prietene, ce trebuie sa facem? Sa fugim de tot raul asta din jurul nostru? Sa fugim ca lasii, ca niste caini cu cozile intre picioarele slabanogite de plans? Sau sa stam si sa infruntam vitejeste razbunarea alor nostrii, sa infruntam cu lacrimi in ochi palmele si cutitele celor dragi, sa suferim in lupta si apoi sa cadem raspusi pe propriile noastre inimi insangerate si hacuite? Pentru ca poate ne va fi si noua mai bine candva si ne va iubi si pe noi cineva cu adevarat, fara razboaie.

Bandar Seri Begawan
Sulawesi
Kalimantan
Maluku
Bali
Java
Brunei
Kuala Lumpur
Jakarta
Nusa Tenggara
Singapore

01098

"Esti o experienta de viata pentru mine. Esti o carte citita, inchisa si aruncata la gunoi.
Esti un capitol incheiat din viata mea..."

A.

Sa nu uiti ca te-am iubit odata si ca esti viu in sufletul meu, inca.

2002 2

Cuminte, cu mişcări leneşe şi unduioase, motanul îşi încolăceşte coada sa stufoasă în jurul trupului moale. O mână caldă îi mângâie blana cafenie, iar focul din cămin îi aminteşte de zilele fierbinţi ale verii, când pândea degetele soarelui odihnindu-se liniştite pe lume.A uitat până şi de şoricelul ascuns prin vreun cotlon al casei, însă nu a uitat de laptele ce-l aşteaptă alb în farfurie. Vremea s-a stricat, iar vara a fost gonită de aspra toamnă, care este în toane destul de proaste. Ploaia scrijeleşte sonor geamurile, cu unghiile ei reci şi ascuţite, ca de fiară. Nori grei apasă pe sufletul zgribulit, pe când gândurile zboară voiniceşte spre dogoarea verii. Vântul bate în rafale, azvârlind şi prefăcând în ţăndări, cu braţele sale vânjoase, apa ce cade cu nemiluita din cer. Trecătorii grăbesc pasul, ocolind cu grijă bălţile, în care toamna îşi oglindeşte chipul aspru şi urât. Afară este frig şi toată natura se zbate, parcă răpusă de o suferinţă nouă, însă cel mai bine este înăuntru. Pe masa de la fereastră zac împrăştiate, într-o perfectă dezordine, mere cu obraji de domniţă, nuci, struguri albi şi negri, cu boabele ca buricele degetelor, gutui cu puful lor galben şi multe alte bunătăţi din cămara bunicii. Aproape uiţi de tine în dezordinea asta calmă şi caldă. O lume, în care ai vrea să rătăceşti mereu şi să te pierzi. Pe mustăţile motanului alunecă, mici ca nişte opale, picăturile albe de lapte. Oare Calea Lactee s-a crăpat? Nepăsător, încă de la începutul lumii, toarce mereu acelaşi fir de mătase, din care, păianjenii şi-ar ţese eterna pânză.

2002

În această noapte de primăvară, lumea e un imens altar, pe care teii ard cu văpăi uriaşe de parfum ce se ridică, în coloane uriaşe, către cer. Tămâie şi miere curg din arborii înalţi, încărcaţi de flori galbene. Te poţi pierde pe căile suavei miresme a teilor. Îşi dedică, parcă, întregul parfum, poetului lor. Uitată într-un colţ de cer, luna pare învăluită în mireasma ameţitoare a teilor, iar în jur are nimb de sfântă. O fecioară într-un templu al naturii. Străzile duc cu ele, departe, prin coridoarele timpului, aburii picăturilor de aur topit, mângâind cu ei lespezile de piatră. Praf de soare se întinde pe asfaltul dur, până şi vântul a îmbrăcat mătasea parfumată a teilor. O simfonie de nuanţe înmiresmate îţi răscoleşte sufletul, ţi-l adună, pentru ca apoi să-l destrame, din nou, în mii de fâşii. Simţi că pluteşti şi parcă ai vrea să muşti din aerul dulce, cu gust de ambrozie. Viaţa a devenit o stradă pe marginile căreia se înşiră rândurile de tei. Faguri de miere, amurg ce se topeşte în mare, aur topit în atelierele lui Hermes, lumânări aprinse într-o mănăstire, raze de soare, toamnă, şofran, bănuţi în mâna unui cerşetor. Acestea sunt florile de tei; fierbinţi ca trupul unei femei tinere.

2001

Privesc pe geamul deschis larg- ca spre o lume nouă şi stranie- noaptea ce se lasă blând peste lume, ca o mână peste ochi obosiţi. O linişte, ca cel mai adânc lac, se joacă în înălţimea cerului. Oh, lună, tu, de ce eşti atât de palidă în fiecare seară? De ce atâta tristeţe în ochiul tău ce ne îngheaţă cu strălucirea sa oarbă? De ce razele tale nu sunt calde ca razele de soare? De ce în imperiul luminii tale, firele de praf nu-şi alcătuiesc dansul lor nebun? Numai tu poţi ştii, numai tu îţi poţi cunoaşte sufletul de marmură albă.
Atât de albă încât te asemăn cu lespezile unui templu. Diamante bătute în haina cerului strălucesc, mângâiate de lăptoasa lumină a lunii.
E linişte. Pe geamul deschis intră parfumul nopţii, altul în fiecare seară. Nu-ţi poţi da seama ce miroase atât de suav şi de cald; poate sunt trandafirii ce dorm leneşi pe garduri sau florile viţei de vie ce încolăceşte mereu zidurile caselor. E o lume fermecătoare şi somnoroasă. Din când în când liniştea este spartă, ca un glob de sticlă, de un căţel, ce poate a visat urât şi acum latră înfricoşat de propria-i umbră. Apoi, ca la un semnal, din depărtări şi fundături de străzi îi răspund mereu alte şi alte glasuri. Câte un pas rătăcit răsună calm pe asfaltul mut. Totul se află într-o încremenire ce pare a fi veşnicã în care doar luna este o moartă vie. Tăcere şi pace deplină. Gândurile îşi încep neschimbatul ritual al visului şi frunţile primesc sfioase sărutul somnului. Timpul s-a oprit în rafturile pline de cărţi ale bibliotecii şi răsfoieşte la întâmplare, cuprins de picăturile calde ale unei toropeli binevenite. Gândurile se unesc, se despart şi colindă lumea de la un capăt la altul. Nici o grijă, nici o emoţie nu mai încununează acum frunţile cu acea boltă a sprâncenelor. O moarte scurtă, care ne face să ne aducem aminte de efemerul din noi. E bine să ştii că pe geamul, pe care l-ai lăsat deschis, moş Ene îţi trimite darurile nopţii. Şi visezi aşa cum poate nu ai mai visat de mult, pentru că este o noapte frumoasă de vară.

Vremea este încă frumoasă şi se pare că vara se încăpăţânează ca un copil, să nu plece. Este cald, iar soarele îşi trimite, încă, suliţele aprinse pe pământ. Vântul adie leneş, lăsându-şi trupul mare peste lume. Timpul a încremenit şi priveşte ultimele fâşii rămase din mătasea verii. Nu mai există nici trecut şi nici viitor. Aur cald se joacă printre firele mărunte de praf, iar motanul, din braţele bunicii se uită galeş la câteva vrăbii ce se joacă pe pervaz. Nici gândurile nu-ţi mai zboară ca altădată. Stau aşezate, ca rândunele pe firele de telegraf şi se admiră în oglinda cerului. E bine şi cald, cum n-a mai fost până acum în nici un început de toamnă. Linişte aşternută graţios peste toate lucrurile. Perdele scăldate în soare, ceasul din perete, ce îşi mişcă pendula tacticos, praful de pe cărţi, jocurile verii ce atârnă liniştită de bolta cerului, ca o zdreanţă veche. Nu a uitat că încă mai are treabă, dar parcă s-a îndrăgostit de azurul cerului, de norii pufoşi, de păsări, de copii şi de ea. Zburdalnică, cum este, nu-şi pierde nicicând regalitatea paşilor de sub care răsună mereu alte şi alte cântece de rândunele şi guguştiuci, râsetele copiilor plini de praful drumului, şoapte rostite, gene plecate sub greutatea dragostei, inimi bătând încetişor şi adieri ce se pierd leneşe pe străzi. Şi încă este cald şi parcă ai uitat că nu peste mult timp îţi va fi frig la picioare şi îţi va îngheţa nasul. E bine şi cald.

3008/8

Sssstt.... culca-te intre perne. Vine si te gaseste cu vara in ochi si te intreaba de unde o ai. Ar vrea si ea sa-si atarne la ureche, macar o vara. Spune-i ca nu stii, dar arata-i calea printre frunzele vestede; e posibil sa se fi pierdut.
Hmm...e vreme de somn molcut si liniste prelunga.
Te pup, te astept, dar poti intarzia putin, nu ma grabesc...

2908/8 3

Draga mea prietena de departe,
Stii ca ti-am promis ca o sa-ti scriu cat de curand. Tin pe birou adresa ta, la vedere.
Am tot vrut sa ma apuc, dar zilele astea au fost cam urate pentru mine si tot ce am vrut sa fac a fost sa dorm. Nu esti singura in cercul acesta vicios al oamenilor. Acum suntem impreuna.
Nu-mi pot da seama de ce meritam sa fim nefericite.
Astept sa-mi raspunzi si tu la aceasta intrebare.

Ma gandesc sa fug. Dar unde?

2908/8

Pe cer e luna plina... Pielea imi furnica, iar puful de pe spate se ridica usor. Nu e teama. E altceva.
Sunt ghearele ca niste cutite ce strapung varfurile degetelor. Sunt coltii ca fierastraiele ce inlocuiesc micutii dinti. E inima ce se face neagra si se sfarma. E blana maronie ce inlatura din calea ei parul blond. Sunt ochii galbeni ce-si ascut pupila, e nasul ce poate percepe toate mirosurile din lume. E urletul sinistru al unui lup ce fuge in lume sa omoare oamenii ce i-au facut candva rau... Sunt eu, cea de-acum, cea care porneste la vanatoare, cu luna blonda deasupra si cu pamantul sub picioare...

Am risipit timpul, iar acum timpul ma risipeşte pe mine....

vorba ta
la fel ca vorba altuia
poate desemna cuvinte noi
pentru o nouă persoană
care nu este
nici una dintre noi
ci chiar o a treia
care participă
la crearea şi primirea
de cuvinte noi.
Vorba lui
spusă de gura ta
sau a altuia
se poate transforma rapid
ca într-un joc
al telefonului fără fir
în vorba celei de-a patra
persoane
căpătând conotaţii noi
asimilând în fiinţa sa
un drept de autor
de toată frumuseţea.

Vise, vise….
fraiere, visele sunt pt naivi
numai ei le pot înţelege
şi le pot atinge.
petru ceilalţi
visele sunt doar păcate
imaginate colectiv.
gânduri, gânduri…
unde sunt toate gândurile?
Le-am pierdut?
nu-ţi face griji,
vei găsi altele.

Fug peştii de sub picioarele noastre.
te-am pus pe nisip Nichi
scoicile îţi vor intra în cuvinte
îţi vor zgâria
a-urile şi o-urile.

cum e nisipul?
Bătrân lungit
cu faţa-n jos
cu părul blond
albit de vânt
şi răsfirat pe spete.
Cum e nisipul?
obosit de-atât-albastru-n jurul său
că şi-a întors chipul
către pământ.
Şi cum e soarele?
Un bulgăre de nisip
răsturnat pe cer.

Înger albastru,
ce te-ascunzi între gene,
ce-ţi strângi trupul negru
când lumina te izbeşte?
noaptea când vine
te-ntinzi sihastru
printre stele.

Parchetul umflat
Se uită greşit
în altă parte
şi vede zidul scorojit
şi-i e silă de tot locul
de omul cu privirea pierdută
de gându-i ruginit.
i-e silă de piciorul tău
când îi trosneşte lemnul,
de poşirca din ochii tăi
când plângi,
de toate zemurile ce curg din tine.

2708/8 2

Scena. Eu tremur. Mi-e frica, pentru ca nu stiu ce se intampla. Doua scaune goale din lemn, unul cu vopseaua rosie usor jupuita; celalalt simplu, doar lacuit, lucios.

Hai taci!!! Tipa el de departe.

Tresar de frica. Duc mana la piept, inima tresalta, apas locul, poate se calmeaza.

Aud voci in jurul meu, dar nu pot spune ca zaresc pe cineva. Scena e doar partial luminata; nu-mi dau seama unde s-ar putea afla becul care-si trimite lumina incoace. Mi-e frig; tremuratul mi s-a amplificat.

Iti aud vocea acuzatoare, dar parca nu se apropie, ci din contra, se indeparteaza putin cate putin.
Se face mai frig, iar lumina dispare. Straniu, doar scaunul cel lucios mai trimite putina lumina catre mine. M-as aseza, ma dor picioarele, iar trapa de sub mine pare ca se misca.
Incerc sa ma misc. O mana ma tine pe loc. E mana ta puternica. O furie se ridica din mine si imi smulge mana. Fug spre scaun si ma asez. Stiu ca aici nu mai are ce sa mi se intample.
Astept sa inceapa piesa.
Scena este pregatita, iar eu stau cuminte pe scaunul lucios. E cald. Ma bucur ca m-am asezat.
Mana ta bate darabana pe trapa. E nervoasa ca n-a reusit sa ma prinda. Eu zambesc pentru prima oara dupa mult timp, nu mai imi e frig si nici frica nu mai imi e.

Vad ca piesa nu mai incepe. Ar trebui sa ma car; credeam ca voi juca in piesa asta, cel putin asa mi se spusese.
Vocea ta se mai aude pe holurile teatrului.
Ma gandesc ca ar trebui sa petrec mai mult timp cu mine insami, pe aceasta scena si pe acest scaun cald.

Ma simt usurata. Voi pleca si nu voi spune nimanui unde...

2708/8

Camerele goale dintr-un vis, cu podele lemnoase, prafuite si crapate imi incetinesc pasii; lumina soarelui strapunge foliile groase de plastic de la geamuri, vantul prafuit le impinge ofticat; usile se deschid greu, cu un scartait prelung. Intr-un colt, un manechin de plastic insarcinat in luna a saptea, are capul ascuns sub un tricou mulat, respira greu in aerul mutilat, iar pieptul de plastic ii salta mecanic.
Am reusit sa ies din acel loc strain. Pe trotuar, o femeie lovita de masina isi spune povestea printre picioarele oamenilor.

2608/8

Iubire? Hm. Hahahahaa.... NU!
Viata?... DA! Mai concret: "don't give a fuck!"
Oamenii? ...din nou hahahhaaa..... NU! Nu merita efortul.
Fuck? YES!!!
Copii?.. poate. mai tarziu
Prieteni? Hahahaaaaaaa. Foarte tare asta cu prietenii!
Rude? Si mai tare.
Bani? Uaa! Discutabil. Indispensabili, in doze mari creeaza dependenta, in doze mici creeaza saracie.
Filosofie? Why bother? Inutil.
Dumnezeu? Ba-i aici, ba nu-i aici. Ghici?
Moarte? Singura realitate incontestabila, singura certitudine a vietii. Se prezinta in diferite forme, dar macar se prezinta, totdeauna punctuala. Dar, nu merita sa o grabesti. Tu vei pierde.
Fericire? Intra la partea cu filosofia, dar poti sa o manufacturezi singur.
Libertate? Concept inexistent in realitate si amagitor.

Ce-ar mai fi?

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire