01098

"Esti o experienta de viata pentru mine. Esti o carte citita, inchisa si aruncata la gunoi.
Esti un capitol incheiat din viata mea..."

A.

Sa nu uiti ca te-am iubit odata si ca esti viu in sufletul meu, inca.

2002 2

Cuminte, cu mişcări leneşe şi unduioase, motanul îşi încolăceşte coada sa stufoasă în jurul trupului moale. O mână caldă îi mângâie blana cafenie, iar focul din cămin îi aminteşte de zilele fierbinţi ale verii, când pândea degetele soarelui odihnindu-se liniştite pe lume.A uitat până şi de şoricelul ascuns prin vreun cotlon al casei, însă nu a uitat de laptele ce-l aşteaptă alb în farfurie. Vremea s-a stricat, iar vara a fost gonită de aspra toamnă, care este în toane destul de proaste. Ploaia scrijeleşte sonor geamurile, cu unghiile ei reci şi ascuţite, ca de fiară. Nori grei apasă pe sufletul zgribulit, pe când gândurile zboară voiniceşte spre dogoarea verii. Vântul bate în rafale, azvârlind şi prefăcând în ţăndări, cu braţele sale vânjoase, apa ce cade cu nemiluita din cer. Trecătorii grăbesc pasul, ocolind cu grijă bălţile, în care toamna îşi oglindeşte chipul aspru şi urât. Afară este frig şi toată natura se zbate, parcă răpusă de o suferinţă nouă, însă cel mai bine este înăuntru. Pe masa de la fereastră zac împrăştiate, într-o perfectă dezordine, mere cu obraji de domniţă, nuci, struguri albi şi negri, cu boabele ca buricele degetelor, gutui cu puful lor galben şi multe alte bunătăţi din cămara bunicii. Aproape uiţi de tine în dezordinea asta calmă şi caldă. O lume, în care ai vrea să rătăceşti mereu şi să te pierzi. Pe mustăţile motanului alunecă, mici ca nişte opale, picăturile albe de lapte. Oare Calea Lactee s-a crăpat? Nepăsător, încă de la începutul lumii, toarce mereu acelaşi fir de mătase, din care, păianjenii şi-ar ţese eterna pânză.

2002

În această noapte de primăvară, lumea e un imens altar, pe care teii ard cu văpăi uriaşe de parfum ce se ridică, în coloane uriaşe, către cer. Tămâie şi miere curg din arborii înalţi, încărcaţi de flori galbene. Te poţi pierde pe căile suavei miresme a teilor. Îşi dedică, parcă, întregul parfum, poetului lor. Uitată într-un colţ de cer, luna pare învăluită în mireasma ameţitoare a teilor, iar în jur are nimb de sfântă. O fecioară într-un templu al naturii. Străzile duc cu ele, departe, prin coridoarele timpului, aburii picăturilor de aur topit, mângâind cu ei lespezile de piatră. Praf de soare se întinde pe asfaltul dur, până şi vântul a îmbrăcat mătasea parfumată a teilor. O simfonie de nuanţe înmiresmate îţi răscoleşte sufletul, ţi-l adună, pentru ca apoi să-l destrame, din nou, în mii de fâşii. Simţi că pluteşti şi parcă ai vrea să muşti din aerul dulce, cu gust de ambrozie. Viaţa a devenit o stradă pe marginile căreia se înşiră rândurile de tei. Faguri de miere, amurg ce se topeşte în mare, aur topit în atelierele lui Hermes, lumânări aprinse într-o mănăstire, raze de soare, toamnă, şofran, bănuţi în mâna unui cerşetor. Acestea sunt florile de tei; fierbinţi ca trupul unei femei tinere.

2001

Privesc pe geamul deschis larg- ca spre o lume nouă şi stranie- noaptea ce se lasă blând peste lume, ca o mână peste ochi obosiţi. O linişte, ca cel mai adânc lac, se joacă în înălţimea cerului. Oh, lună, tu, de ce eşti atât de palidă în fiecare seară? De ce atâta tristeţe în ochiul tău ce ne îngheaţă cu strălucirea sa oarbă? De ce razele tale nu sunt calde ca razele de soare? De ce în imperiul luminii tale, firele de praf nu-şi alcătuiesc dansul lor nebun? Numai tu poţi ştii, numai tu îţi poţi cunoaşte sufletul de marmură albă.
Atât de albă încât te asemăn cu lespezile unui templu. Diamante bătute în haina cerului strălucesc, mângâiate de lăptoasa lumină a lunii.
E linişte. Pe geamul deschis intră parfumul nopţii, altul în fiecare seară. Nu-ţi poţi da seama ce miroase atât de suav şi de cald; poate sunt trandafirii ce dorm leneşi pe garduri sau florile viţei de vie ce încolăceşte mereu zidurile caselor. E o lume fermecătoare şi somnoroasă. Din când în când liniştea este spartă, ca un glob de sticlă, de un căţel, ce poate a visat urât şi acum latră înfricoşat de propria-i umbră. Apoi, ca la un semnal, din depărtări şi fundături de străzi îi răspund mereu alte şi alte glasuri. Câte un pas rătăcit răsună calm pe asfaltul mut. Totul se află într-o încremenire ce pare a fi veşnicã în care doar luna este o moartă vie. Tăcere şi pace deplină. Gândurile îşi încep neschimbatul ritual al visului şi frunţile primesc sfioase sărutul somnului. Timpul s-a oprit în rafturile pline de cărţi ale bibliotecii şi răsfoieşte la întâmplare, cuprins de picăturile calde ale unei toropeli binevenite. Gândurile se unesc, se despart şi colindă lumea de la un capăt la altul. Nici o grijă, nici o emoţie nu mai încununează acum frunţile cu acea boltă a sprâncenelor. O moarte scurtă, care ne face să ne aducem aminte de efemerul din noi. E bine să ştii că pe geamul, pe care l-ai lăsat deschis, moş Ene îţi trimite darurile nopţii. Şi visezi aşa cum poate nu ai mai visat de mult, pentru că este o noapte frumoasă de vară.

Vremea este încă frumoasă şi se pare că vara se încăpăţânează ca un copil, să nu plece. Este cald, iar soarele îşi trimite, încă, suliţele aprinse pe pământ. Vântul adie leneş, lăsându-şi trupul mare peste lume. Timpul a încremenit şi priveşte ultimele fâşii rămase din mătasea verii. Nu mai există nici trecut şi nici viitor. Aur cald se joacă printre firele mărunte de praf, iar motanul, din braţele bunicii se uită galeş la câteva vrăbii ce se joacă pe pervaz. Nici gândurile nu-ţi mai zboară ca altădată. Stau aşezate, ca rândunele pe firele de telegraf şi se admiră în oglinda cerului. E bine şi cald, cum n-a mai fost până acum în nici un început de toamnă. Linişte aşternută graţios peste toate lucrurile. Perdele scăldate în soare, ceasul din perete, ce îşi mişcă pendula tacticos, praful de pe cărţi, jocurile verii ce atârnă liniştită de bolta cerului, ca o zdreanţă veche. Nu a uitat că încă mai are treabă, dar parcă s-a îndrăgostit de azurul cerului, de norii pufoşi, de păsări, de copii şi de ea. Zburdalnică, cum este, nu-şi pierde nicicând regalitatea paşilor de sub care răsună mereu alte şi alte cântece de rândunele şi guguştiuci, râsetele copiilor plini de praful drumului, şoapte rostite, gene plecate sub greutatea dragostei, inimi bătând încetişor şi adieri ce se pierd leneşe pe străzi. Şi încă este cald şi parcă ai uitat că nu peste mult timp îţi va fi frig la picioare şi îţi va îngheţa nasul. E bine şi cald.

3008/8

Sssstt.... culca-te intre perne. Vine si te gaseste cu vara in ochi si te intreaba de unde o ai. Ar vrea si ea sa-si atarne la ureche, macar o vara. Spune-i ca nu stii, dar arata-i calea printre frunzele vestede; e posibil sa se fi pierdut.
Hmm...e vreme de somn molcut si liniste prelunga.
Te pup, te astept, dar poti intarzia putin, nu ma grabesc...

2908/8 3

Draga mea prietena de departe,
Stii ca ti-am promis ca o sa-ti scriu cat de curand. Tin pe birou adresa ta, la vedere.
Am tot vrut sa ma apuc, dar zilele astea au fost cam urate pentru mine si tot ce am vrut sa fac a fost sa dorm. Nu esti singura in cercul acesta vicios al oamenilor. Acum suntem impreuna.
Nu-mi pot da seama de ce meritam sa fim nefericite.
Astept sa-mi raspunzi si tu la aceasta intrebare.

Ma gandesc sa fug. Dar unde?

2908/8

Pe cer e luna plina... Pielea imi furnica, iar puful de pe spate se ridica usor. Nu e teama. E altceva.
Sunt ghearele ca niste cutite ce strapung varfurile degetelor. Sunt coltii ca fierastraiele ce inlocuiesc micutii dinti. E inima ce se face neagra si se sfarma. E blana maronie ce inlatura din calea ei parul blond. Sunt ochii galbeni ce-si ascut pupila, e nasul ce poate percepe toate mirosurile din lume. E urletul sinistru al unui lup ce fuge in lume sa omoare oamenii ce i-au facut candva rau... Sunt eu, cea de-acum, cea care porneste la vanatoare, cu luna blonda deasupra si cu pamantul sub picioare...

Am risipit timpul, iar acum timpul ma risipeşte pe mine....

vorba ta
la fel ca vorba altuia
poate desemna cuvinte noi
pentru o nouă persoană
care nu este
nici una dintre noi
ci chiar o a treia
care participă
la crearea şi primirea
de cuvinte noi.
Vorba lui
spusă de gura ta
sau a altuia
se poate transforma rapid
ca într-un joc
al telefonului fără fir
în vorba celei de-a patra
persoane
căpătând conotaţii noi
asimilând în fiinţa sa
un drept de autor
de toată frumuseţea.

Vise, vise….
fraiere, visele sunt pt naivi
numai ei le pot înţelege
şi le pot atinge.
petru ceilalţi
visele sunt doar păcate
imaginate colectiv.
gânduri, gânduri…
unde sunt toate gândurile?
Le-am pierdut?
nu-ţi face griji,
vei găsi altele.

Fug peştii de sub picioarele noastre.
te-am pus pe nisip Nichi
scoicile îţi vor intra în cuvinte
îţi vor zgâria
a-urile şi o-urile.

cum e nisipul?
Bătrân lungit
cu faţa-n jos
cu părul blond
albit de vânt
şi răsfirat pe spete.
Cum e nisipul?
obosit de-atât-albastru-n jurul său
că şi-a întors chipul
către pământ.
Şi cum e soarele?
Un bulgăre de nisip
răsturnat pe cer.

Înger albastru,
ce te-ascunzi între gene,
ce-ţi strângi trupul negru
când lumina te izbeşte?
noaptea când vine
te-ntinzi sihastru
printre stele.

Parchetul umflat
Se uită greşit
în altă parte
şi vede zidul scorojit
şi-i e silă de tot locul
de omul cu privirea pierdută
de gându-i ruginit.
i-e silă de piciorul tău
când îi trosneşte lemnul,
de poşirca din ochii tăi
când plângi,
de toate zemurile ce curg din tine.

2708/8 2

Scena. Eu tremur. Mi-e frica, pentru ca nu stiu ce se intampla. Doua scaune goale din lemn, unul cu vopseaua rosie usor jupuita; celalalt simplu, doar lacuit, lucios.

Hai taci!!! Tipa el de departe.

Tresar de frica. Duc mana la piept, inima tresalta, apas locul, poate se calmeaza.

Aud voci in jurul meu, dar nu pot spune ca zaresc pe cineva. Scena e doar partial luminata; nu-mi dau seama unde s-ar putea afla becul care-si trimite lumina incoace. Mi-e frig; tremuratul mi s-a amplificat.

Iti aud vocea acuzatoare, dar parca nu se apropie, ci din contra, se indeparteaza putin cate putin.
Se face mai frig, iar lumina dispare. Straniu, doar scaunul cel lucios mai trimite putina lumina catre mine. M-as aseza, ma dor picioarele, iar trapa de sub mine pare ca se misca.
Incerc sa ma misc. O mana ma tine pe loc. E mana ta puternica. O furie se ridica din mine si imi smulge mana. Fug spre scaun si ma asez. Stiu ca aici nu mai are ce sa mi se intample.
Astept sa inceapa piesa.
Scena este pregatita, iar eu stau cuminte pe scaunul lucios. E cald. Ma bucur ca m-am asezat.
Mana ta bate darabana pe trapa. E nervoasa ca n-a reusit sa ma prinda. Eu zambesc pentru prima oara dupa mult timp, nu mai imi e frig si nici frica nu mai imi e.

Vad ca piesa nu mai incepe. Ar trebui sa ma car; credeam ca voi juca in piesa asta, cel putin asa mi se spusese.
Vocea ta se mai aude pe holurile teatrului.
Ma gandesc ca ar trebui sa petrec mai mult timp cu mine insami, pe aceasta scena si pe acest scaun cald.

Ma simt usurata. Voi pleca si nu voi spune nimanui unde...

2708/8

Camerele goale dintr-un vis, cu podele lemnoase, prafuite si crapate imi incetinesc pasii; lumina soarelui strapunge foliile groase de plastic de la geamuri, vantul prafuit le impinge ofticat; usile se deschid greu, cu un scartait prelung. Intr-un colt, un manechin de plastic insarcinat in luna a saptea, are capul ascuns sub un tricou mulat, respira greu in aerul mutilat, iar pieptul de plastic ii salta mecanic.
Am reusit sa ies din acel loc strain. Pe trotuar, o femeie lovita de masina isi spune povestea printre picioarele oamenilor.

2608/8

Iubire? Hm. Hahahahaa.... NU!
Viata?... DA! Mai concret: "don't give a fuck!"
Oamenii? ...din nou hahahhaaa..... NU! Nu merita efortul.
Fuck? YES!!!
Copii?.. poate. mai tarziu
Prieteni? Hahahaaaaaaa. Foarte tare asta cu prietenii!
Rude? Si mai tare.
Bani? Uaa! Discutabil. Indispensabili, in doze mari creeaza dependenta, in doze mici creeaza saracie.
Filosofie? Why bother? Inutil.
Dumnezeu? Ba-i aici, ba nu-i aici. Ghici?
Moarte? Singura realitate incontestabila, singura certitudine a vietii. Se prezinta in diferite forme, dar macar se prezinta, totdeauna punctuala. Dar, nu merita sa o grabesti. Tu vei pierde.
Fericire? Intra la partea cu filosofia, dar poti sa o manufacturezi singur.
Libertate? Concept inexistent in realitate si amagitor.

Ce-ar mai fi?

2508/8 6

"Alta sa fiu, ca sa nu mai iubesti pe cea de'acum". S

2508/8 5

Vorbesc cu prietenul meu nou, ii spun de ideea mea.
Vreau sa ma calugaresc, undeva in munti.
O colega imi spune ca nu voi rezista foarte mult. Nu conteaza cat voi rezista, la urma cand n-oi mai putea, ma voi sinucide. Dar sa fie undeva sus de tot, ca sa pot plana ca Manole pentru Ana lui, pentru Ana mea, manastirea din sufletul meu.

Oamenii au uitat sau poate n-au stiut niciodata...

2508/8 4

As vrea sa fiu undeva departe, pe o plaja, poate in Spania, sa nu stie nimeni de mine, sa nu am telefon si toata lumea sa fie ingrijorata din cauza mea, iar mie sa nu'mi pese, decat de mojito'ul de langa mine, de soarele fierbinte si bun, de marea azurie si de glasul ei imbietor, de mine si de gandul ca atunci cand ma voi intoarce, te voi gasi asteptandu-ma cald. Nu vreau pe nimeni langa mine, decat inima mea usoara si impacata cu toata viata. Nu vreau decat sa ma abandonez in valurile marii, apoi sa'mi cuprind genunchii cu mainile si sa privesc apusul, iar mai tarziu, sa-mi pironesc ochii in stelele marii.

As vrea pentru o perioada sa nu mai existe nimeni, decat bratele tale in jurul meu si noi impreuna, mereu la fel.
Nu mai sunt puternica, am pierdut, am pierdut sirul gandurilor, sirul vietii; intreg trupu'mi se chirceste catre pamant, ca pentru iertare...

2508/8 3

Il salut pe noul meu prieten: "Stramba-Lemne-Aseaza-Perne"

2508/8 2

Iti mai amintesti cum se faceau avioanele din hartie? Iti mai amintesti cand ne cataram in copaci, inchipuindu-ne verzi leagane de somn?

Coboram scarile si ma gandeam.... nu stiu... nu mai stiu nimic despre nimeni.. nici macar despe mine. Mi-as dori ca lucrurile sa fie mai simple.

2508/8

Cumsecadele ma priveste cu ochii lui verzui palizi, si fuge.

Pentru S: "De ce bat clopotele...?"

Cumsecadele are blana patata cu portocaliu, maro si negru.

Pentru S: "Iti faci prea multe probleme. Probeaza viata, ia vezi cum iti vine.. Ai gasit masura potrivita?"

See-line woman
See-line woman
She drink coffee
She drink tea
And then go home
See-line woman
Dressed in white
Sleep all day
Ball all night
See-line woman
Dressed in yellow
Watch out girls
She'll gonna steel your fellow
See-line woman
Dressed in brown
Watch out fellows
She gonna get down
See-line woman
Dressed in black
Sleep all day
On her back
See-line woman
Dressed in green
Wear silk stockings
With golden seams
See-line woman
Dressed in red
Make a man lose his head
See-line woman
See-line woman
Black dress on
For a thousand dollars
She wail and she moan
See-line woman
Wiggle wiggle
Turn like a cat
Wink at a man
And he wink back
Now child
See-line woman
Empty his pockets
And wreck his days
Make him love her
And shell fly away
See-line woman

2108/8

Sunt suparata... Am visat licurici.
Viata m'a oprit ieri pe strada si mi'a spus ca nu merita nici un om.
Am visat zapada si ochi foarte albastrii si un par foarte lung.
Am visat o privire senzuala de fata, ce ma privea fierbinte.
Am visat ca tu ma iubeai cu toti sorii si cu toate ploile.
Cand m'am trezit ma priveai scarbit de undeva de departe.
Mi'am intors fata in pernele pline de vise sa pot plange in voie.
Si'aveam atata nevoie de dragostea ta...
Am visat licurici ce se topeau in aer.....

Am visat ca somnul nu mai vine si nu mai pot dormi.
Va trebui sa iau din nou pastile pentru a putea uita, de licuricii ce mureau in aer.

2108/8 2

O dragoste mare nu sfarseste niciodata astfel.
O dragoste cat o viata nu sfarseste niciodata.
Iti poti doar inchipui la un moment dat ca esti aici.

1908/8 2

Uneori ma gandesc ca lumea n-ar mai trebui sa fie un "colt de rai" atat de obscen, atat de elucubrant. Libertatea nu exista cu adevarat, e doar un concept ce fuge din gura in gura. Un coleg sta intins peste birou: "mare vorba ai spus om; ai dreptate". Daca stai sa te gandesti nici cand mergi la buda nu esti liber, poate vrei sa-ti faci treburile cu usa deshisa, sa te vada toti, sau pur si simplu n-ai chef sa faci cand te trece... "Sunt doar un urs de plus care mangaie erotic femeile" "E un gand ingrozitor, daca te gandesti mai mult la el. Oare cine si-ar dori sa fie mangaiata de urs de plus?? Nu-i mai bine sa zici barbat de plus?" "Mai ai ceva de adaugat?" "Nu" "Hai sa intoarcem lumea cu susul in jos, sa privim invers prin obiectiv si sa tragem poze"

1608/8

In mine n-au ramas prea multe..niste flori ofilite, o hartie facuta ghemtoc pentru joaca matilor, o rugaciune, vreo doi fluturi ametiti de vara trecuta si o poza neclara de-a ta, si desi te stiu foarte departe, te mai tarasti linistit prin inima mea.

Asa ca am decis ca vreau sa scriu. Vreau sa scriu despre cum sa ierti, cum sa iubesti pentru ca nici eu nu stiu decat sa ma sterg la gura cu dosul palmei. Vreau sa scriu lucruri despre cum sa nu judeci oamenii si actiunile lor, despre cum sa-ti eliberezi firea de servetelele ce-ti vor sterge mainile, pentru a te putea sterge pe pantaloni. Vreau sa scot lintita anilor prinsa de coardele sufletului meu, sa scriu despre drumuri si oameni imposibili, despre voci si mirosuri asemanatoare. Vreau sa scriu lucruri despre mine, despre tine, sa scot furia cu clestele limbii, sa spal amintirile vechi si sa le carpesc cu unele noi. Vreau sa scot raul potent din mine, s-apoi o veni si eliberarea odata cu ploaia si resemnarea. Vreau sa-mi diger ultimele amintiri, ca un sarpe boa vitelul prins din mers, sa le dizolv in lacrimi, acidul suferintelor.

Pentru ca la final vreau sa simt mana ce-mi mangaie parul, sufletul ce ma inconjoara.

E 3 si un sfert..mainile imi miros a sfintenie si a podul minciunilor. De sus vezi cerul si serpii strazilor, iar vantul umfla inimile colorate de hartie.

Postări mai noi Pagina de pornire