1 septembrie 2001

Vremea este încă frumoasă şi se pare că vara se încăpăţânează ca un copil, să nu plece. Este cald, iar soarele îşi trimite, încă, suliţele aprinse pe pământ. Vântul adie leneş, lăsându-şi trupul mare peste lume. Timpul a încremenit şi priveşte ultimele fâşii rămase din mătasea verii. Nu mai există nici trecut şi nici viitor. Aur cald se joacă printre firele mărunte de praf, iar motanul, din braţele bunicii se uită galeş la câteva vrăbii ce se joacă pe pervaz. Nici gândurile nu-ţi mai zboară ca altădată. Stau aşezate, ca rândunele pe firele de telegraf şi se admiră în oglinda cerului. E bine şi cald, cum n-a mai fost până acum în nici un început de toamnă. Linişte aşternută graţios peste toate lucrurile. Perdele scăldate în soare, ceasul din perete, ce îşi mişcă pendula tacticos, praful de pe cărţi, jocurile verii ce atârnă liniştită de bolta cerului, ca o zdreanţă veche. Nu a uitat că încă mai are treabă, dar parcă s-a îndrăgostit de azurul cerului, de norii pufoşi, de păsări, de copii şi de ea. Zburdalnică, cum este, nu-şi pierde nicicând regalitatea paşilor de sub care răsună mereu alte şi alte cântece de rândunele şi guguştiuci, râsetele copiilor plini de praful drumului, şoapte rostite, gene plecate sub greutatea dragostei, inimi bătând încetişor şi adieri ce se pierd leneşe pe străzi. Şi încă este cald şi parcă ai uitat că nu peste mult timp îţi va fi frig la picioare şi îţi va îngheţa nasul. E bine şi cald.

0 Comments:

Post a Comment



Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire