"Adevar: Putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit.

"Defecte: Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil."

Emil Cioran

cred ca am asteptat prea mult.. sa se intample ceva...eu neavand nici o putere sa schimb...pana acum....cand ma gandesc ca....totul e simplu....nimeni n-ar inghiti atatea....sa fie oare prostia...e greu sa te transformi in ceva ce nu crezi ca....oricand poti cadea de la mare inaltime...si nici sa nu-ti dai seama cand e prea tarziu sa....fi singur caci e singura cale catre acel ceva...singur nu este atat de rau, poti respira aer real...cand va veni?...se va infuria cu singuranta....cunoasterea e limitata cand vine vorba de ceilalti....limitele nu sunt din guma....nu pot fi intinse la maxim....limitele pot fi garduri cu tepi ascutiti...sa simti e lucru mare....sa-ti pese ai nevoie de o vesnicie...sa inveti ca totul e simplu....ca mai sus...e greu sa te transformi si sa iesi fluture...cel mult sa traiesti o zi....cand toti inchid ochii si-si pierd mainile....degetele cad..palmele se sfarama ca painea uscata, lasata cu zilele pe un pervaz....pervazul uitarii....e o lupta oarba...si inima asta ce-o mai fi si in capul ei?...adica in capul pieptului...you...me...us...lasa atatia litri de sange sa treaca prin ea...si tu sa nu poti lasa capul in jos...cand vine vorba de mine....fals...apa se amesteca cu pamantul si din asta ies toti oamenii....singura diferenta e scoala absolvita....as stii sa ascult pentru ca asa imi dicteaza....sa fi singur nu-i asa de rau...sa daruiesti, sa stii sa daruiesti pentru ca la un moment dat ai stiut sa asculti...iubesti sa o asculti...pentru ca ea e totul pentru tine....asa ai decis intr-o zi...sa te sacrifici pentru...numai asa ii poti arata o alta lume....flori...cale....trandafiri...am tanjit destul dupa acea privire....o stii...e una anume...privirea care spune ca....ai nevoie sa uiti...pur si simplu n-am avut noroc la asta...sunt prea slaba si asta ma da inapoi....asta se vede...tineretea...sa fi crud, ca un fruct...dar cineva sa te culeaga...nu sa te lovesti de pamant...nu renunta la ce iubesti...asta am zis si eu mereu...dar n-am ajuns nicaieri cu atitudinea asta...sa stii sa fi copil cand trebuie....copilaria te scuteste de maturitate...atunci cand esti mare...dansul...muzica ce se aude in departare nu este a ta...apartine altei lumi...lumea lor...nu-ti fie frica...pune capul pe perne si asculta cum ninge....sa-ti amintesti cand te dadeai cu saniuta si zapada scartaia sub picioare...lumina strazii ii dadea o stralucire calda...brrrr...bradul mirosea puternic...stelutele colorate..dormeai chiar acolo sub lumina lor..era bine...acum cerul nu mai stie sa ninga...a uitat de vremurile cand era copil si ningea voiniceste...nu-ti prea pasa de ceilalti...doar de lumea ta...cand ai vrut sa-ti deschizi propria lume catre alti ochii...ai fost lovita....mi s-au terminat ideile...cred cu putere ca am asteptat prea mult...ca am inghitit prea mult pamant aruncat peste mine...de aceea iubesc marea cu atata pasiune....

vroiam sa ma apuc sa scriu. titlul l-am prins din zbor din trecerea cuiva.
apoi mi-am adus aminte ca suna din ce in ce mai rar. as vrea sa-si aduca aminte ca face mai multi bani decat mine si ca-si permite un telefon. sau sa-si aduca aminte ca exist pur si simplu.
sau mai stiu eu...m-am saturat sa vad femei fericite care chiar nu merita acest privilegiu. imi vine sa-mi scot mintile, sa torn spirt sau acetona pe ele, sa dispara toate gandurile astea legate de el sau de oameni, in general.
lehamitea se intinde ca o ciuma peste mine, dar stiu ca e singura cale catre liniste, asa ca o inghit fara pofta.
nu prea mai dau doi bani pe iubire. iubirea e un concept la fel de evaziv ca libertatea. nu prea exista si daca da e un BIG BULLSHIT. daca ar exista oameni cu siguranta ca ar exista si IUBIRE. din nefericire exista marketing si nepasare.
dar furia, ce ma fac cu furia? vreau sa scap si de ea, e inutila, imi consuma timp si nervi. in rest nu trezeste pe nimeni la realitate, poate doar pe mine. ma face sa ma simt ca un dependent de heroina / or .. inainte si dupa dezintoxicare.

nu suna pentru ca...
nu-i pasa pentru ca...
nu este atent pentru ca....
uita pentru ca....
imi chinui mintile cu viziuni prezente si viitoare, adorm greu si ma simt singura, intr-o lume cu neoameni.
sunt nebuna oare? de ce imi consum timpul si viata cu lucruri nefolositoare? (cum spunea Marin)

sunt in hibernare si ma voi trezi primavara viitoare cu forte proaspete. in somnul meu adanc, doar vanatorul ma poate omori, dar ii este mult prea greu sa inainteze prin zapada alba, ce-i ajunge pana la genunchi. mainile i-au inghetat pe arma, asa ca bate in retragere. ursoaica se intoarce pe partea cealalta, ca si cand ar visa pitici si casutele lor de jucarie si campii verzi cu cer senin si soare deasupra..
dar pentru acest somn linistit a alergat toate cele trei anotimpuri calde si s-a hranit, si a incercat sa imblanzeasca vanatorul. n-a avut curajul sa o omoare, avea ochii prea blanzi, blana prea matasoasa.

de ce ma gandesc la toate astea? n-am altceva mai bun de facut la aceasta ora tarzie?
am zis sa scriu toate bazaconiile de-mi umbla prin capul asta castaniu.
m-am plictisit sa-mi traiesc viata doar in mintea mea. poate ar fi trebuit sa-mi aleg totusi o cariera nu un om. dar n-am stiut ca va fi asa. de unde naiba era sa stiu ca trebuie sa fii neom ca sa castigi "iubirea"celorlalti, ca sa castigi o viata banala? si oare nu fac un pacat ca probez costumul de neom? si vietile alea stralucitoare unde naiba sunt tinute? e vreun magazin exclusivist unde se vand? chiar asa de scumpe sunt? si nu s-a gandit nimeni sa le bage la sale-uri, sa mai prinda si ceilalti cate ceva? imi vine sa si rad cand ma gandesc cat de toanta sunt

hm, fac un pacat ca ma plang mereu, mai bine as tacea si m-as gandi la cei ce sangereaza cu adevarat..dar dau prea mult din mine si mi-e frica sa nu bage cineva cutitul in mine, sa-mi faca inima praf. asa-i cu artistii astia, toata ziua se smiorcaie si-si plang de mila.
artistul asta vrea insa sa cucereasca lumea si sa o schimbe.

ma duc la culcare..

si acum copii in camerele voastre pana numar la trei.
1
2
3....

27 11 ""

"Sunt irascibil, plictisitor, intolerant si timid ca un copil. Sunt un badaran. Ceea ce stiu, am invatat, singur, rau, cate putin, fara nici o ordine; si e foarte putin. Sunt nestapanit, nehotarat, nestatornic, stupid de vanitos si de expansiv, ca toti oamenii slabi"

Lev Tolstoi

27 11 ""

"Cincisprezece ani am fost muncitor la I.C.A.B. Opt luni de zile am carat ciment si caramizi cu spinarea pe santierele comuniste. Un closet celebru din Bucuresti e facut de mine."

Vintila Corbul

de maine copiii vor trece in camera lor..

22 11

pe scena sunt doar patru personaje. actorii stau pe intuneric. afara ninge cu putere, cu fulgi mari si grei de apa. din cand in cand, se aude vantul cum se izbeste furios de cladirea teatrului, suierand a moarte. inauntru este frig. de fapt, actorii par ca sunt inghetati, deoarece nici unul nu se poate misca.
Viitorul, Trecutul, Prezentul si Timpul stau nemiscati pe scena. printr-o spartura a tavanului fulgii grasi intra si se aseaza pe orice le iese in cale. capetele celor patru personaje sunt albe si reci. teatrul nu mai are nici scaune pentru spectatori; de cand autorul piesei a murit, totul s-a naruit in jur. afara ninge necontenit de sute de ani, poate chiar de mii, nimeni nu a mai existat ca sa poata numara timpul, si totusi cineva o face constant in propria sa minte. manuscrisul piesei zace pe un scaun, undeva in culise. textul a disparut odata cu moartea autorului. ultima replica se presupune ca apartinea Timpului, deoarece trupul sau inghetat a pastrat fotografia miscarii vii si pentru ca textul ii atarna inca din coltul gurii. indescifrabil insa. toate celelalte personaje sunt pastrate cu barbia in piept si cu mainile incrucisate la piept.
teatrul a ramas fara cortina grea din catifea rosie, asa cum nici fosa nu mai are si nici strapontine, nici balcoane, nici sufleuri. doar scena, un scaun, patru personaje si un manuscris gol.
continua sa ninga a dezolare, din norii intepeniti in tavanul teatrului...

fara sfarsit.

don't undress my love
you might find a mannequin:
don't undress the mannequin
you might find
my love.

Charles Bukowski

she's young, she said,
but look at me,
I have pretty ankles,
and look at my wrists, I have pretty
wrist
so my god,
I thought it was all working,
and now it's her again,
every time she phones you go crazy,
you told me it was over
you told me it was finished,
listen, I've lived long enough to become a good woman,
why do you need a bad woman?
you need to be tortured, don't you?
you think life is rotten if somebody treats you
rotten it all fits,
doesn't it?
tell me, is that it? do you want to be treated like a piece of shit?
and my son, my son was going to meet you.
I told my son
and I dropped all my lovers.
I stood up in a cafe and screamed
I'M IN LOVE,
and now you've made a fool of me. . .I'm sorry, I said, I'm really sorry.
hold me, she said, will you please hold me?
I've never been in one of these things before, I said,
these triangles. . .she got up and lit a cigarette, she was trembling all over.
she paced up and down,
wild and crazy.
she had
a small body.
her arms were thin,
very thin and when
she screamed and started beating me I held her
wrists and then I got it through the eyes:
hatred,
centuries deep and true.
I was wrong and graceless and
sick.
all the things I had learned had been wasted.
there was no creature living as foul as I and all my poems were
false.

Charles Bukowski

225 days under grass
and you know more than I.
they have long taken your blood,
you are a dry stick in a basket.
is this how it works?
in this room
the hours of love still make shadows.

when you left
you took almost
everything.
I kneel in the nights before tigers
that will not let me be.

what you were will not happen again.
the tigers have found me
and I do not care.

Charles Bukowski

we had goldfish and they circled around and around
in the bowl on the table near the heavy drapes
covering the picture window and
my mother, always smiling, wanting us all
to be happy, told me, "be happy Henry!"and she was right: it's better to be happy if you
can
but my father continued to beat her and me several times a week while
raging inside his 6-foot-two frame because he couldn't
understand what was attacking him from within.
my mother, poor fish,
wanting to be happy, beaten two or three times a
week, telling me to be happy: "Henry, smile!
why don't you ever smile?" and then she would smile, to show me how, and it was the
saddest smile I ever saw

one day the goldfish died, all five of them,
they floated on the water, on their sides, their
eyes still open,
and when my father got home he threw them to the cat
there on the kitchen floor and we watched as my mother
smiled

Charles Bukowski

shot in the eye
shot in the brain
shot in the ass
shot like a flower
in the dance

Charles Bukowski

Sometimes the sky's too bright,
Or has too many clouds or birds,
And far away's too sharp a sun
To nourish thinking of him.
Why is my hand too blunt
To cut in front of me
My horrid images for me,
Of over-fruitful smiles,
The weightless touching of the lip
I wish to know I cannot lift, but can,
The creature with the angel's face
Who tells me hurt,
And sees my body go
Down into misery?
No stopping. Put the smile
Where tears have come to dry.
The angel's hurt is left;
His telling burns.

Sometimes a woman's heart has salt,
Or too much blood;
I tear her breast,
And see the blood is mine,
Flowing from her, but mine,
And then I think
Perhaps the sky's too bright;
And watch my hand,
But do not follow it,
And feel the pain it gives,
But do not ache.

Dylan Thomas

My tears are like the quiet drift
Of petals from some magic rose;
And all my grief flows from the rift
Of unremembered skies and snows.

I think, that if I touched the earth,
It would crumble;
It is so sad and beautiful,
So tremulously like a dream.

Dylan Thomas

18 11

I sure trust in all that sweet honey placed under those stinging bees...

nov new

Stiu povestea stranie a unui tip imbracat intr-un palton maro. Ca sa scap de orie indoiala legata de adevarul acestei povesti, mi-am redirectionat atentia catre sticla de whisky, ce troneaza simpatic si imbietor pe birou si-am revenit la gandurile legate de inceputul lumii, de cat de mult ma plictisesti in ultima vreme si de faptul ca nu m-am mai spalat de cateva zile.
O vreme am uitat de voi asa cum uiti ca ai lapte in frigider sau cum iti uiti copilul in parc pentru ca te doare cumplit in cur si oricum esti pierdut. (va si vad cum stati si asteptati cu balele la gura sa va spun povesti. Acum nu va pot oferi nici macar un servetel sa va stergeti gurile alea spurcate). Si astea toate pentru ca viata mea era foarte de cacat in acel moment, chiar aveam nevoie de o poveste de acest gen sa ma scoata din amorteala alcoolului. In sine, nu aveam nici un motiv bine intemeiat sa-mi zbor creierii, asa ca am ascultat povestea tipului.

Era un tip foarte interesant, omu' meu; nu cred ca se imbraca in altceva, cel putin eu nu il vazusem in alte ipostaze vestimentare. Infasurat strans in paltonul lui de rahat, chiar si la 40 de grade, batea strazile in lung si-n lat; din cand in cand, se mai oprea sa stea de vorba cu cate un gagiu. Nu puteam intelege ce tot facea, ce tot scotea din paltonul lui jerpelit, asa ca m-am apucat sa-l urmaresc. Si intr-o zi s-a intamplat. S-a prins ca merg dupa el, ca un caine loial ce sunt, s-a oprit si m-a apucat de incheietura mainii. "Trebuie sa vezi viata mea, ce fac eu. Stiu ca esti curios si asta e foarte bine. Exact ce imi trebuia in acest moment", si n-a mai scos niciodata un alt cuvant din gura lui maro asisderea ca paltonu'. Ok am zis si am continuat sa merg dupa el, de data asta legat de o poveste.

Intr-un fel, gandurile lui despre viata semanau cu ale mele, dar eu nu as fi facut niciodata asa ceva. Munca lui era infricosatoare, dar demna de respect. L-am "iubit" mult pentru asta si el o stia.

Din buzunarele paltonului sau urat ieseau capete de femei; cand blonde, cand brune, cand aramii (asa cum imi placeau mie, in vremurile cand puteam...); fostele lui femei, femei indragostite de el, dependente de fiinta lui stranie, femei carora el nu le-a putut oferi jucarii si flori, si totusi ele ramasesera alaturi de el, in buzunarele lui peticite, surprinzator de linistite si de impacate cu tot.
Iar el blestemat pe veci, de propria lui promisiune, sa le gaseasca un camin iubitor, cu flori si jucarii. A mers mult timp asa, insa el incepuse sa imbatraneasca, se scofalcise, ii cazuse mai tot parul si mergea foarte incet. Curios, incepuse sa uite lucruri. Nu era bine, iar eu nu-l puteam ajuta.
Si intr-o zi s-a intamplat. Femeile innebunisera, urlau disperate, plangeau si-si smulgeau parul, iar el nu le mai putea auzi, asurzise complet si uitase de toata viata. Atunci s-au amestecat intre ele, devenind o singura Femeie. Aceasta femeie noua, complexa si infometata l-a devorat intr-o clipa pe micul om imbatranit de dragoste. A scuipat in sila paltonu' maro inmuiat in balele ei acide si a privit in zare apusul incendiar.
A stat o vreme asa, apoi si-a indreptat privirea asupra mea, electrica, stupefiant de frumoasa si m-a pironit. Buzele i s-au inrosit, iar pieptul a inceput sa salte ritmat, puternic.. M-am speriat pentru ca nu stiam ce trebuie sa fac, ce sa va intampla, asa ca m-am intors rapid pe calcaie si am luat-o innebunit la fuga. N-am mai privit niciodata in urma, din ziua aceea.
Ti-am luat un buchet de maci si ti l-am lasat dimineata pe perna..

17 NOV

Musc din painea alba, usor dulce, lasata la birou inca de vineri. Nu s-a intarit. Musc si ma gandesc la fiecare firimitura in parte. E dulce si buna. Ma gandesc la toti oamenii care ma mint; tin intre degete miezul pufos si alb, il apas cu forta, pana cand devine un ghemotoc lipicios, si ma gandesc ca asa fac si ceilalti cu inima mea. O tin intre degetele lor mari si o apasa pana cand devine un ghemotoc fara forma, cleios si fara gust. Un nod mi se pune in gat, si mi-aduc aminte ca si eu am facut asta la un moment dat, cand am uitat sa mai fiu un om. E mare lucru sa-ti reamintesti si sa-ti pui in ordine gandurile. Imi caut linistea intr-un miez de paine pufos si cuminte...

thoughts

to be a red-wine-full glass among a hundred empty ones. if you try to share your red liquid with the others, you might run empty. I just hope there will always be someone to fill you. again and again and....

"To keep your feet / from falling asleep / wear loud socks / they can't be beat."

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire